Căminul creștin - Capitolul 3

Soţul şi soţia

Relaţiile noastre de familie ar trebui să fie o expresie şi o reflectare a relaţiei noastre cereşti. Acest lucru se poate însă realiza numai prin puterea Duhului, pe care nu trebuie să-l întristăm. Astfel, în epistolele apostolului Pavel, Duhul Sfânt ne prezintă mai întâi adevărul deplin al relaţiilor noastre, al binecuvântărilor şi al poziţiei noastre cereşti. În continuare sunt prezentate detaliat relaţiile noastre pământeşti, precum şi responsabilitatea şi obligaţiile noastre.

Savurarea relaţiilor noastre cereşti

În măsura în care suntem familiarizaţi cu binecuvântările care rezultă din relaţiile noastre cereşti şi ne ţinem strâns de Hristos ca şi Cap, în aceeaşi măsură vom ocupa locul care ne revine în respectivele relaţii pământeşti. Cine nu savurează adevărurile cereşti, nu va lumina pe pământ pentru Domnul nici într-o familie creştină.

Capul unei familii creştine, care nu ştie să-şi ocupe locul său ca şi conducător al casei şi soţ, arată că nu ţine la Capul său care este sus şi nu savurează dragostea lui Hristos pentru Adunarea Sa. O soţie, care nu înţelege subordonarea Adunării faţă de Hristos şi nu savurează relaţiile ei binecuvântate în care se găseşte faţă de Hristos ca fiind o parte din Mireasa Sa, nu va putea realiza relaţia fericită cu soţul ei şi nu se va putea supune lui. Acelaşi lucru are valabilitate pentru poziţia părinţilor, copiilor, stăpânilor şi slujitorilor.

Să privim în această lumină cea mai importantă şi mai personală relaţie de familie, şi anume relaţia dintre un soţ şi o soţie, relaţia fundamentală în cadrul unei familii, de care depind toate celelalte relaţii. Aşa cum am amintit deja, ea este prima relaţie omenească, dar în acelaşi timp binecuvântată şi sfântă, pe care a dat-o Dumnezeu omenirii.

Să ne îndreptăm atenţia spre minunata epistolă adresată efesenilor, care prezintă pe larg poziţia noastră cerească şi pământească. Aici găsim învăţături divine şi complete referitoare la relaţia binecuvântată dintre soţ şi soţie. După o prezentare minunată a adevărului despre Hristos şi Adunarea Sa şi după prezentarea îndemnurilor referitoare la umblarea practică vrednică de chemarea noastră cerească, în capitolul 5, versetele 22 la 33 este prezentată această relaţie dintre soţ şi soţie în cadrul căsniciei având ca exemplu pe Hristos şi Adunarea.

„Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri ca Domnului, pentru că soţul este capul soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării. El este Mântuitor al trupului. Dar, după cum Adunarea este supusă lui Hristos, aşa şi soţiile soţilor lor, în toate. Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea... Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi. Pentru că nimeni nu şi-a urât vreodată propria sa carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Adunarea... Însă şi voi, fiecare, aşa să-şi iubească soţia, ca pe sine însuşi; şi soţia să se teamă de soţ.“

Cerinţe pentru o căsnicie binecuvântată

Versetele de mai sus nu conţin o listă completă a prescripţiilor pentru o căsnicie. Se amintesc numai punctele care se uită mai uşor de soţ şi de soţie, punctele în care greşesc amândoi cel mai adesea. Au fost scoase în relief cele mai importante caracteristici ale relaţiei lor reciproce, pentru ca legătura făcută de Dumnezeu să poată fi păstrată într-adevăr după gândurile Lui.

Poziţia femeii faţă de soţ trebuie să fie caracterizată de supunere faţă de capul pe care i l-a dat Dumnezeu, în timp ce purtarea de grijă a soţului faţă de soţia sa trebuie să fie caracterizată de dragoste. Aceste două puncte: dragostea soţului pentru soţia lui şi supunerea soţiei faţă de soţul ei sunt cei doi stâlpi pe care se fondează pacea şi fericirea în căsnicie.

Dumnezeu cunoaşte inima omenească până în cele mai mici amănunte şi ştie foarte bine în ce puncte greşesc cel mai uşor soţii şi ce este contrar înclinaţiilor noastre naturale. De aceea, în înţelepciunea Sa, exprimă în propoziţii pregnante şi minunate tocmai ceea ce trebuie să respecte şi să facă fiecare partener în această relaţie binecuvântată.

Soţiile

Pentru o soţie adevărată este ceva natural să iubească. Această simpatie este adânc întipărită în inima ei. De aceea ea nu are nevoie de îndemnuri pentru a-şi iubi soţul. Ea poate însă să uite să-i fie supusă ca Domnului şi ar dori mai degrabă să ia în mână conducerea. Ca Eva odinioară, şi în zilele noastre multe soţii sunt înclinate să uite locul lor, să preia conducerea, iar prin aceasta să cadă în neascultare şi păcat. De aceea este necesar ca soţiilor să li se amintească să fie supuse soţilor, să se sfătuiască împreună cu ei şi să se supună lor ca şi cap.

Supusă „ca Domnului“

Supunerea soţiei faţă de soţul ei trebuie să fie o supunere „ca Domnului“. Aici, Domnul Isus este prezentat femeii ca Acela de la care soţul ei a primit autoritatea. Ea trebuie să vadă în spatele soţului ei pe Domnul, ca autoritate superioară coordonatoare în viaţa de familie. Femeia să se gândească la cuvintele că aşa cum „capul femeii este bărbatul“, tot aşa „Hristos este Capul oricărui bărbat“ (1 Corinteni 11.3). Hotărârile luate de soţul ei în faţa lui Dumnezeu sunt pentru ea expresia voii Domnului, iar ea ar trebui să-i dea ascultare cu bucurie şi de bunăvoie.

Supunerea soţiei nu trebuie să se orienteze după caracterul soţului ei. Poziţia ei poate fi un examen foarte greu, dacă este căsătorită cu un bărbat slab, nesocotit sau chiar necredincios.

Totuşi, obligaţia ei nu se orientează după înţelepciunea sau onoarea bărbatului, ci după voia Domnului. Orice fel de om ar fi soţul, el este soţul ei şi ea îl ascultă ca pe Domnul. Aceste cuvinte arată în acelaşi timp limitele supunerii ei. Dacă ascultarea soţiei faţă de soţul ei stă în contradicţie cu autoritatea supremă a Domnului Isus şi a voii Sale, atunci ea nu se mai poate supune. Ascultarea faţă de Domnul este peste ascultarea faţă de un om, chiar dacă aceasta atrage după sine durere.

În secolul al XXI-lea această supunere a femeii este văzută ca nepopulară şi demodată. Femeile cer libertate şi egalitate cu bărbaţii. Supunerea soţiei faţă de soţ este o poruncă foarte clară a lui Dumnezeu, iar soţia credincioasă este îndemnată să o împlinească. Dacă nu se respectă această poruncă divină, atunci nu poate să existe o viaţă de familie fericită şi binecuvântată. Neîmplinirea poruncilor lui Dumnezeu atrage după sine necaz şi distrugere, aşa cum se poate vedea astăzi în multe familii. Nu este vorba despre o dictatură a bărbatului sau despre o robie a femeii, ci este vorba despre ordinea şi voia lui Dumnezeu. Dacă o soţie preia conducerea într-o casă înjosindu-şi astfel soţul, ea se va simţi nefericită. Fără îndoială, va culege roadele amare ale unei vieţi nesupuse prin nesupunerea propriilor ei copii, care vor creşte în aceste condiţii de nesupunere faţă de poruncile Domnului.

Soţia ar trebui să se gândească necontenit că în această supunere a ei faţă de soţul ei este o imagine a supunerii Adunării faţă de Hristos, care este Capul Bisericii. Să mişte acest gând toate inimile şi să lumineze mai mult pentru Domnul în mijlocul familiilor lor în fiecare zi!

Soţii

Duhul Sfânt aminteşte în versetele citate anterior obligaţia supremă a soţului pentru menţinerea fericirii în viaţa de familie: dragostea faţă de soţia sa. El trebuie să o iubească, să îngrijească de ea, să o ocrotească la fel cum face Hristos cu Adunarea Sa. El o iubeşte, o hrăneşte şi o îngrijeşte. Dragostea măreaţă a lui Hristos pentru Adunarea Sa în trecut, în prezent şi în viitor să fie modelul pentru relaţiile dintre soţ faţă de soţia sa şi de asemenea purtarea Sa de grijă plină de dragoste faţă de Adunare.

În fiinţa bărbaţilor, în general, nu găsim atâta dragoste şi fineţe cum găsim în fiinţa femeii. Bărbatul este expus în munca sa zilnică la duritatea şi răceala unei lumi rele şi de aceea este în pericol de a deveni el însuşi dur şi neprietenos şi să-i lipsească preocuparea faţă de soţia şi familia sa. De aceea el trebuie să se străduiască mereu să îngrijească dragostea fierbinte faţă de soţia sa şi să se gândească să oglindească astfel dragostea lui Hristos pentru Adunarea Sa. Puterea Duhului Sfânt stă de partea noastră în această străduinţă, pentru a ne ridica peste lipsurile care se găsesc în firea omenească decăzută.

Autoritatea manifestată în dragoste

Unii soţi sunt încrezuţi având în vedere poziţia şi drepturile lor ca şi cap al familiei şi al soţiei lor. Ei îşi exercită autoritatea şi uită că dragostea ar trebui să fie elementul hotărâtor într-o familie. Soţul are autoritatea cu privire la hotărârile din viaţa de familie, dar tot timpul trebuie să aibă în vedere faptul că trebuie să o execute în dragoste şi în har. El trebuie să ia deciziile sale într-un mod plin de dragoste şi de gingăşie, cum este adecvat pentru un canal prin care curg hotărâri divine. Adevărata unitate în căsnicie constă într-un amestec echilibrat de autoritate şi simpatie. În felul acesta, autoritatea soţului va fi exprimată în dragoste, pe când ascultarea soţiei va fi încurajată prin simpatia şi stima faţă de soţul ei. Ferice de căminele unde domnesc dragostea şi supunerea!

Dragostea bilaterală a Domnului Isus – modelul nostru

Textul din Efeseni 5 îi arată bărbatului dragostea bilaterală a lui Hristos faţă de Adunare. Mai întâi, El S-a dat pentru Adunare. Apoi îngrijeşte de Mireasa Sa în chip minunat. Aceasta se arată în lucrarea Sa actuală de a o curăţa şi a o sfinţi prin apa Cuvântului Său. Soţul temător de Dumnezeu se va lăsa călăuzit de exemplul lui Hristos, cum El S-a jertfit pentru Adunare şi cum o îngrijeşte. Soţul va căuta într-o dragoste curată şi neprefăcută bunul mers al soţiei sale. În lucrurile de toate zilele, el va căuta să slujească soţiei sale, şi nu lui, şi se va îngriji mereu de bunul mers al soţiei sale. Fericirea soţiei, care s-a încredinţat lui cu toate nevoile ei pământeşti, trebuie să fie problema principală a soţului, care este supus voii Domnului.

Vreau să citez cuvintele frumoase ale unui scriitor creştin: „El o ajută în primul rând în viaţa ei duhovnicească, în exersarea adorării, în rugăciune şi în slujba practică. El îi înlesneşte munca în casă, preia povara responsabilităţii pe umerii săi. El o protejează de teamă şi griji, o mângâie în întristările ei şi o ajută în slăbiciunea ei. El nu trece cu vederea dovezile simpatiei ei ca răspuns la dragostea sa şi recunoaşte cu mulţumire în inimă calităţile ei, aşa cum sunt subliniate de Scriptură (Proverbe 31.28-29).“

Desigur, fiecare soţie temătoare de Dumnezeu ştie că ea îi este dată soţului ei ca un ajutor şi că trebuie să slujească nevoilor sale, aşa cum şi el îngrijeşte de bunăstarea ei. Ea se va gândi „cum să-i placă mai bine bărbatului ei“ (1 Corinteni 7.34), să-i fie un adevărat tovarăş de viaţă şi un ajutor potrivit în mod special în lucrarea Domnului. Dragostea se bucură când poate să slujească, pe când egoismul aşteaptă să fie servit. Când există o dragoste reciprocă adevărată, drepturile personale sunt puse pe loc secundar şi fiecare se gândeşte la celălalt.

Dată să fie cu bărbatul

Adam a fost conştient de faptul că Dumnezeu nu i-a dat-o pe Eva ca sclavă, ca slujitoare, ci ca ajutor potrivit, dată să fie cu el (Geneza 3.12). Aşa cum s-a spus deseori, Dumnezeu n-a făcut-o pe Eva din piciorul lui Adam, pentru a fi călcată de el în picioare sau ca să stea pe o treaptă mai inferioară decât el. Dar Dumnezeu nu a făcut-o nici din capul lui Adam, ca ea să stăpânească peste el şi să preia conducerea. Dumnezeu a creat-o pe Eva dintr-o coastă a lui Adam şi astfel a arătat că ea este pe aceeaşi treaptă cu el, sub braţul său, sprijinită de el, aproape de inima sa, pentru a fi iubită de el.

Dumnezeu a creat omul „parte bărbătească şi parte femeiască“ cu destinaţia de a stăpâni peste toată creaţia (Geneza 1.26-28). A fost intenţia lui Dumnezeu ca Eva să fie părtaşă cu Adam la această poziţie de stăpânire. Fiecare soţ duhovnicesc va privi pe soţia sa ca fiind una cu el în rangul şi postura sa şi va dori ca ea să fie cât mai mult posibil cu el. De asemenea, el îi va face cunoscute toate hotărârile şi secretele inimii lui.

Ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre

În 1 Petru 3.7 soţii sunt îndemnaţi să locuiască cu soţiile lor „după cunoştinţă“ „ca şi cu un vas mai slab, feminin, dându-le onoare ca fiind şi împreună-moştenitoare ale harului vieţii, spre a nu fi împiedicate rugăciunile voastre“. Relaţiile fericite dintre soţ şi soţie slujesc nu numai la pacea şi bucuria în familie, ci şi la ascultarea rugăciunilor comune ale soţilor, care sunt atât de importante pentru o căsnicie fericită şi un cămin creştin plin de bucurie. Dacă sunt sentimente amare între soţ şi soţie, atunci duhul se întristează, viaţa lor comună de rugăciune este deranjată, iar binecuvântările cereşti vor fi reţinute în dauna întregii familii.

La sfârşitul acestui capitol aş da fiecărui soţ şi fiecărei soţii creştine acest îndemn: „fiecare pentru celălalt şi amândoi pentru Dumnezeu.“ Daţi Domnului locul cuvenit în inima voastră şi fiecăruia dintre voi locul arătat în Scriptură şi trăiţi împreună spre onoarea Domnului şi spre propăşirea lucrării Sale, şi tuturor le va merge bine!