Preluat de pe Bible Truth Publishers

Cartea Proverbelor este uneori numită "cartea tânărului" (cap. 1:4), deoarece oferă instrucțiuni înțelepte și pătrunzătoare pentru cei fără experiență de viață. Ea prezintă înțelepciunea divină pentru calea noastră pământească și este utilă pentru toate vârstele. Scopul cărții este de a forma un caracter și o conduită bună, astfel încât o persoană să nu-și strice viața - din punct de vedere moral, financiar, social etc.

Domnul i-a dat lui Solomon înțelepciunea Sa (1 Împărați 3:11-12), dar aceasta a fost dobândită de la El în trei moduri principale:

-         Prin observare - "Am văzut ... " (Eclesiastul 1:14).

-         Prin meditație - "Am vorbit cu inima mea ... " (Eclesiastul 1:16a).

-         Prin experimentare - "[...] am ajuns mare și am dobândit ... " (Eclesiastul 1:16b).

Cartea, în ansamblul ei, are șase diviziuni majore. Acestea sunt marcate de o frază de inspirație divină inserată în text, care separă o secțiune de alta. Diviziunile sunt:

1.      DIVIZIUNEA I   - Douăsprezece lecții de înțelepciune într-o casă (capitolele 1-9)

2.      DIVIZIUNEA II  - Cartea întâi de maxime înțelepte ale lui Solomon (capitolele 10-22:16)

3.      DIVIZIUNEA III - Cuvintele înțelepților (capitolele 22:17-24:34)

4.      DIVIZIUNEA IV - Cartea a doua a maximelor înțelepte ale lui Solomon (capitolele 25-29)

5.      DIVIZIUNEA V  - Cuvintele lui Agur (capitolul 30)

6.      DIVIZIUNEA VI - Cuvintele regelui Lemuel (capitolul 31)

Diviziunea I - Douăsprezece lecții de înțelepciune într-o casă (cap. 1-9)

Capitolul 1

Zece lucruri dobândite prin aplicarea înțelepciunii din Proverbe (versetele 2-4)

Primele versete sunt o introducere la cartea Proverbe. Versetele 2-4 prezintă scopul proverbelor lui Solomon. În aceste versete sunt menționate 10 lucruri care indică ce vom obține dacă vom aplica învățăturile acestei cărți.

-         Înțelepciune - cunoaștere folosită în mod corect

-         Îndrumare - cunoaștere dobândită prin pedeapsă și disciplină

-         Înțelegere - cunoaștere dobândită prin considerație

-         Instrucția înțelepciunii - cunoaștere dobândită prin umblarea cu circumspecție

-         Neprihănirea (dreptatea) - conduită și comportament corect

-         Judecată - discernământ

-         Echitate - integritate morală imparțială

-         Prudență (subtilitate) - capacitatea de a detecta viclenia la alții

-         Cunoaștere - informații utile

-         Discreție - atenție în aplicare

Două lucruri esențiale (versetele 5-7)

Versetele 5 - 7 vorbesc despre două lucruri care sunt necesare din partea noastră pentru a dobândi înțelepciunea învățată în cartea Proverbe:

-         În primul rând, trebuie să existe o dorință de a învăța (v. 5-6).

-         În al doilea rând, trebuie să existe o teamă reverențioasă față de Domnul (v. 7).

O persoană poate fi expusă la cea mai mare înțelepciune de la cei mai înzestrați învățători, dar nu va profita de ea dacă în viața sa nu există o dorință de a învăța și o teamă de Domnul. Viața noastră va arăta dacă ne temem de Domnul prin faptul că aplicăm sau nu aceste principii practice ale Cuvântului Său.

Diverse moduri de a învăța

Există, probabil, trei moduri de a învăța lecțiile vieții:

În primul rând, putem învăța din greșelile noastre. Putem să mergem pe calea pe care credem că este cea mai bună și să învățăm lecțiile vieții din experiență - dintre care cele mai multe vor fi probabil dureroase. Aceasta, desigur, nu este cea mai recomandată metodă, pentru că putem să ne stricăm viața destul de repede și vom fi lăsați să purtăm efectele eșecurilor noastre pentru tot restul vieții.

O a doua modalitate de a învăța lecțiile vieții este să învățăm din greșelile altora. Acest lucru este mai bun, deoarece nu suferim efectele eșecurilor lor în propria noastră viață.

În al treilea rând, cel mai bun mod de a învăța lecțiile vieții este din Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai fericită cale. Dar necesită bunăvoință pentru a primi ceea ce spune Cuvântul și reverență pentru Cine este Cel care a scris acele lucruri. Cineva a spus-o astfel: fericit este omul care învață din greșelile sale; și mai fericit este cel care învață din greșelile altora, dar cel mai fericit dintre toți este cel care învață din principiile Cuvântului lui Dumnezeu.

Douăsprezece discursuri de la părinți la copil

Se pare că există 12 învățături în această secțiune a cărții. Sunt 12 discursuri de la tată/mamă la fiu - fiecare începe cu cuvintele: "Fiul meu" (Există câteva locuri în care expresia apare în mijlocul unei învățături. Contextul va arăta că nu este vorba de o învățătură nouă, ci continuarea celei în discuție. În traducerea lui J. N. Darby există o liniuță "em" (-) care indică faptul că este o continuare a celor de mai sus, exemplu - capitolele 1:15; 6:3).

Contextul acestor discursuri este un cămin evlavios în care părinții sunt văzuți îndrumându-și și instruindu-și fiul în problemele vieții. Învățăturile sunt sfaturi părintești care au ca scop pregătirea lui pentru viață. Ei sunt preocupați în primul rând de a-și ajuta fiul (sau fiica) să ia deciziile corecte în viață.

Această secțiune (capitolele 1-9) se aplică foarte bine părinților care doresc să știe ce ar trebui să își învețe copiii pentru a-i pregăti pentru viață. Substanța acestor 12 discursuri este ceea ce orice părinte evlavios ar trebui să-și învețe copiii. Desigur, aceste învățături sunt aplicabile și tinerilor care încep viața. Aceștia sunt numiți în carte "cei simpli" (Prov. 1:4). Acesta nu este un termen disprețuitor; nu se vorbește despre cineva căruia îi lipsesc puterile mintale, ci mai degrabă despre cineva care nu are experiență de viață, adică este naiv. Prin urmare, dacă un tânăr dorește să aibă succes în viață, din punct de vedere moral, spiritual, cât și practic, el trebuie să aplice pentru el (sau ea) aceste învățături și să dovedească astfel binecuvântarea lui Dumnezeu.

Dacă cineva nu a avut privilegiul de a avea părinți cu frică de Dumnezeu, care să-i dea sfaturi practice și spirituale solide în problemele vieții, poate relua aceste capitole, punându-se în locul acestui tânăr, și poate profita de aceleași lecții.

Respectarea sfatului părinților (versetele 8-9)

Ascultă, fiul meu, îndrumarea tatălui tău și nu părăsi învățătura mamei tale. Pentru că ele vor fi o cunună de har pentru capul tău și lănțișoare în jurul gâtului tău. (Prov. 1:8-9)

Respectarea sfaturilor părinților este prima și, poate, cea mai importantă lecție. Dacă nu se stabilește încrederea în cunoștințele părinților în materie de viață, copiii nu vor lua în considerare niciuna dintre celelalte lecții pe care părinții au de predat. Aceasta înseamnă că părinții trebuie să câștige urechea copiilor lor la o vârstă cât mai fragedă și, astfel, să înceapă să-i învețe aceste lecții importante (Deut. 6:6-7, 11:18-21; Ps. 78:2-7; Prov. 4:1-4; Isa. 38:19).

Fiecare tânăr care crește într-un cămin cu frică de Dumnezeu trebuie să înțeleagă că părinții lor au la inimă interesele lor cele mai bune. Există multe capcane și pericole în care un tânăr ar putea cădea dacă nu este precaut. Ei ar trebui să fie recunoscători că au pe cineva care să-i îndrume pe căile vieții. Tinerii trebuie să recunoască faptul că părinții lor au experimentat mai multe în viață decât ei și că pot oferi o perspectivă și o îndrumare valoroasă în problemele vieții. Un bun sfat parental este indispensabil pentru cei tineri și neexperimentați.

De multe ori, tinerii cred că înțelegerea lumii și sfaturile tatălui și ale mamei lor sunt învechite, dar se înșeală. Cu siguranță, nu putem fi atât de naivi încât să credem că, deoarece părinții noștri nu vorbesc despre lucrurile spurcate pe care le-au văzut și auzit în această lume stricată, înseamnă că nu știu despre ele! (Ef. 5:11-12) Înțelepciunea ne-ar spune să ne protejăm copiii de astfel de lucruri. Părinții care au eșuat în anumite domenii ale vieții lor nu le fac niciun serviciu copiilor lor dacă vorbesc despre asta în fața lor - fie că este vorba de păcatele lor de dinainte de pocăință, fie de eșecurile de după ce au fost mântuiți. Ei nu fac decât să pună o piatră de poticnire în fața lor. Dacă copiii știu că părinții lor au făcut astfel de lucruri, ei ar putea fi înclinați să creadă că, din moment ce tata sau mama au făcut-o, atunci și ei pot face la fel; pentru că, la urma urmei, au ieșit bine. Cât de atenți trebuie să fim! Dacă o persoană continuă să își revadă păcatele și să vorbească despre ele, ne face să ne întrebăm dacă le-a judecat cu adevărat. Astfel nu fac decât să se mândrească cu rușinea lor (Fil. 3:19).

Versetul al nouălea descrie poetic frumusețea morală și demnitatea pe care o vor avea tinerii dacă vor urma sfaturile părinților lor. Cu toate acestea, persoana care nu-și va asculta părinții se îndreaptă spre necazuri.

Pericolul tovărășiilor rele (versetele 10-15)

"Fiul meu, dacă niște păcătoși te vor ademeni, nu te învoi. Dacă vor zice: „Vino cu noi, să pândim sânge, să întindem curse fără temei celui nevinovat; să-i înghițim de vii, ca Locuința morților; și întregi, ca pe cei care se coboară în groapă: vom găsi tot felul de averi scumpe, ne vom umple casele cu pradă; aruncă sorțul tău printre noi: vom avea toți o pungă“, fiul meu, să nu pornești la drum cu ei, ferește-ți piciorul de cărarea lor; " (Prov. 1:10-15)

Al doilea lucru care trebuie învățat copiilor în casă este separarea de rău. Există un mare pericol în a avea tovarăși răi, iar acest lucru trebuie să fie învățat de la o vârstă foarte fragedă. Prin urmare, accentul acestei lecții vizează înțelegerea influenței puternice a prietenilor.

Imaginea reprezentată aici este un grup de oameni de la colțul străzii care atrage un tânăr să li se alăture într-o activitate malefică. Problemele legate de presiunea colegilor erau la fel de reale acum 3000 de ani ca și astăzi! S-ar putea să nu fim ispitiți într-o formă atât de evidentă de rău ca cea descrisă aici, dar probabilitatea de a fi ispitiți se va prezenta la un moment dat prin asocierea cu oameni care nu-L cunosc pe Domnul ca Mântuitor al lor. Lecția de aici, este să spunem "Nu". Fiului i se spune: "Nu te învoi". A spune "Nu" poate fi dificil uneori, deoarece fiecare tânăr dorește în mod natural să fie acceptat. Va fi nevoie de caracter moral și de curaj. Curajul convingerii trebuie să fie predat în casă.

Biblia spune: "Sunt tovarășul tuturor celor care se tem de Tine și al celor care păzesc rânduielile Tale." (Ps. 119:63). În acest verset există două calificări pentru o bună tovărășie:

În primul rând, trebuie să fim tovarășii celor care "se tem" de Domnul. Dovada că ne temem de Dumnezeu este că ne îndepărtăm de rău (Prov. 14:16). Nu are sens să vorbim despre temerea de Domnul dacă nu ne vom despărți de rău (Luca 6:46; Ioan 14:15; 1 Petru 1:15-16).

Apoi, în al doilea rând, trebuie să fim tovarășii celor care vor să asculte de cele mai mici detalii ("precepte") ale Cuvântului lui Dumnezeu. Acestea sunt tipurile de prieteni pe care trebuie să le avem. Toți ceilalți trebuie să fie ținuți la distanță.

De ce este importantă separarea

Tinerii vor dori să știe de ce trebuie să umble separați de lume. Motivele separării ar trebui să le fie explicate pentru ca ei să poată înțelege în mod inteligent importanța de a merge pe o astfel de cale. Când vor înțelege de ce, vor fi mai înclinați să facă acest lucru. Părinții nu pot spune doar: "Ei bine, frații cred în separare". Adevărul este că Dumnezeu crede în separare! El insistă asupra ei ca mijloc de conservare pentru oamenii Săi. Se găsește pe prima pagină a Bibliei noastre (Gen. 1:4) și continuă să fie subliniată pe tot parcursul Cuvântului până la ultima pagină (Apoc. 22:11). Este vital ca toți cei din familie să înțeleagă acest principiu și este responsabilitatea părinților să îl învețe.

Părinții trebuie să-și învețe copiii separarea, nu atât spunându-le, cât arătându-le! Dacă ei înșiși nu umblă în separare, nu se pot aștepta ca și copiii lor să facă la fel. Dacă Manoah și soția sa urmau să crească un fiu nazireu evlavios, mama copilului trebuia să trăiască ea însăși ca un nazireu! (Jud. 13:4-5, 13-14).

Ne-am putea întreba: "De ce avem nevoie de separare în viața noastră?".

1.      Pentru că nu ne putem bucura de părtășia cu Domnul și cu lumea în același timp! Va trebui să fie una sau alta. Cele două lucruri sunt total incompatibile (Iacov 4:4). 1 Ioan 2:15 spune: "Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el". Părtășia și comuniunea cu Dumnezeul și Tatăl nostru trebuie să fie prețuite mai presus de orice altceva în viața noastră. Există numeroase exemple ale acestui aspect în Scriptură. Mireasa din Cântarea Cântărilor a încercat să se bucure de "Acela pe care îl iubește sufletul meu" în timp ce ea se liniștea și se plimba pe "drumuri mari" ale "străzilor" din "cetate", dar nu a funcționat. Ea a pierdut compania lui (Cântarea Cântărilor 3:1-2). Când Avraam a plecat în Egipt (o imagine a lumii), nu a avut altarul său, care ilustrează comuniunea cu Dumnezeu (Gen. 12:10; 13:4). El a învățat că nu putea să-L aibă pe Domnul și Egiptul în același timp.

2.      Pentru că bucurându-ne de plăcerile și distracțiile lumii ne deteriorează afecțiunea pentru Hristos! Efraim s-a alăturat idolilor lumii (Os. 4:17) și s-a amestecat printre oamenii lumii ["popoarele"], (Os. 7:8) - și aceasta i-a îndepărtat inima de Domnul (Os. 4:11; 7:11). Copiii lui Israel au dorit să mănânce "castraveții, pepenii, prazul, ceapa și usturoiul" din Egipt, iar efectul a fost acela de a le seca gustul sufletului lor pentru "mană", care este o imagine a lui Hristos (Num. 11:5-6). Aceasta a adus slăbiciune în sufletele lor. Cei care se hrănesc cu distracțiile lumii au, în general, puțin interes pentru lucrurile Domnului. Lumea se strecoară în viața noastră ca o muchie subțire de cuțit și, încet, dar sigur, deplasează afecțiunea noastră pentru Domnul și interesul nostru pentru lucrurile Lui.

3.      Pentru că vom fi corupți și mânjiți de căile și învățăturile morale ale lumii! Biblia spune: "Nu vă amăgiți: Tovărășiile rele strică obiceiurile bune!" (1 Cor. 15:33). Fie că ne place să recunoaștem sau nu, suntem afectați de cei cu care ne asociem. Cu toții ne influențăm unii pe alții într-un fel sau altul, așa cum spune Scriptura: "Pentru că nici unul dintre noi nu trăiește pentru sine și nici unul nu moare pentru sine" (Rom. 14:7). Copiii lui Israel au fost avertizați să nu se lege cu națiunile din țara Canaanului, pentru că acest lucru le va îndepărta cu siguranță inima de Domnul (Deut. 7:1-4). Asocierea cu lumea are un mod de a desensibiliza moralitatea cuiva. În Proverbe, suntem avertizați să nu ne împrietenim cu un om mânios, pentru că, fără să vrem, "vom învăța căile lui" (Prov. 22:24-25; 13:20). Trăind în Sodoma, valorile morale ale lui Lot s-au deteriorat până la nivelul oamenilor din Sodoma. El și-a oferit fiicele oamenilor răi din oraș! (Gen. 19:8).

4.      Pentru că participarea la plăcerile lumii ne va face să ne pierdem discernământul! Atunci când se întâmplă acest lucru, vom fi atrași și mai mult în lucrurile lumii. Efraim s-a amestecat cu lumea și și-a pierdut puterea (spirituală), dar nu și-a dat seama de aceasta, pentru că devenise insensibil (Os. 7:8-9). Proverbele 23:29-35, avertizează asupra persoanei care își găsește plăcerea în vin (una din plăcerile amețitoare ale lumii). Unul dintre rezultatele acestei plăceri este că atunci când oamenii bat pe astfel de persoană (pentru a-l corecta) el nu simte nimic! Samson s-a îndrăgostit de o femeie care nu era un copil al lui Dumnezeu (Dalila), și-a pierdut discernământul și a dezvăluit secretul său de Nazireu. El "nu a știut" că puterea lui a dispărut de la el (Jud. 16:20). Este foarte solemn să observăm că, atunci când babilonienii (o imagine a lumii) au cucerit poporul lui Dumnezeu în țara lui Israel, i-au scos ochii lui Zedechia (2 Împ. 25:7). Acest lucru vorbește despre pierderea discernământului.

5.      Pentru că umblând în părtășie cu lumea ne vom pierde puterea în mărturie! Creștinul care umblă în despărțire de lume va da o mărturie puternică lumii (Fapte 4:33). Dar dacă umblă în părtășie cu lumea, el își pierde puterea de a da mărturie în fața ei. Din nou, Lot este un exemplu. El a trăit în Sodoma și, când a căutat să dea mărturie ginerilor săi, mărturia lui "părea ca a unuia care glumește" (Gen. 19:14). Ei au crezut că nu era serios și, astfel, nu l-au ascultat.

Două părți ale separării noastre

Simpla cunoaștere a adevărului separării, oricât de clar și de ușor de înțeles le-ar fi prezentat copiilor noștri, nu le va da, în sine, puterea de a merge pe această cale. Dacă este vorba doar de o listă de lucruri pe care nu ar trebui să le facem, s-ar putea ca ei să se revolte împotriva ei. Ea va fi văzută ca fiind un lucru arid și legal care nu face decât să împiedice o persoană să se distreze. Acest lucru se datorează faptului că o viață golită de mondenități este încă goală și are nevoie de ceva care să o umple. Inima trebuie să fie umplută de ceva potrivit - Hristos. Dacă nu ne bucurăm de Hristos, separarea va fi un lucru monoton. Nu ceea ce știe cineva îi controlează viața - ci ceea ce îi place.

Prin urmare, este necesar să prezentăm familiei cele două părți ale separării - separarea noastră pentru Domnul și separarea noastră de lume. Acest lucru este văzut în mai multe locuri din Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, copiii lui Israel trebuiau să călătorească departe de Ramses (Egipt), ceea ce aduce în fața noastră separarea de lume (Ex. 12:37), dar trebuiau, de asemenea, să-și predea primul născut Domnului, ceea ce vorbește despre separarea noastră pentru Dumnezeu (Ex. 13:1-2). Un alt exemplu este cel al nazireului care trebuia să se despartă "pentru Domnul", dar și "de vin și de băutură tare" etc. (Num. 6:2-3). Se vede din nou în îmbrăcămintea pe care "femeia virtuoasă" o făcea pentru familia ei. Ea și-a îmbrăcat familia în stacojiu (Prov. 31:21). Aceasta vorbește despre o separare interioară pentru Dumnezeu și o separare exterioară față de elementele lumii. Dacă ne-am separat pentru Domnul și ne găsim bucurându-ne de părtășia cu El, calea separării de lume nu va fi dificilă; va fi o libertate fericită. Cu cât umblăm mai mult cu Dumnezeu și avem părtășie cu El, cu atât mai mult vom vedea adevăratul caracter al lumii și nu o vom dori. Vom vedea lumea așa cum o vede Dumnezeu - așa cum este prezentată în Cuvântul lui Dumnezeu - ca pe un dușman al sufletelor noastre care ne poate strica bucuria de a ne bucura de Hristos.

Este uimitor faptul că unul dintre tipurile de separare de rău din Bibliile noastre este Sărbătoarea Azimilor (Ex. 12:15-17). Se numește o sărbătoare! Când te gândești la un ospăț, te gândești la o experiență fericită, plină de bucurie. Această convocare sfântă nu este prezentată ca fiind aridă și plictisitoare - ci ca o experiență fericită și satisfăcătoare - un ospăț!

Prin urmare, în casă trebuie să existe arderea de tot (imagine a lui Hristos) - Hristos ca obiect central pus în fața copiilor. Aceasta este partea de separare care este pentru Domnul. Manoah este exemplul nostru (Jud. 13:19-23). El avea în casa lui mireasma jertfei Domnului. Aceasta a fost atmosfera în care el și soția sa și-au crescut fiul lor nazireu (Samson) pentru Domnul.

Înțelepciunea strigă afară (versetele 20-23)

Părinții se întorc să vorbească despre înțelepciunea care strigă fără de veste "pe străzi" (vs. 20-23). Fiul trebuia să învețe din sfaturile lor înțelepte, dar trebuia să învețe și din observarea căilor "celor simpli" din lume. Aceasta este "învățătura înțelepciunii" (vs. 3), în care cineva învață din observarea eșecurilor altora.

"Înțelepciunea", în această primă secțiune a Proverbelor, este personificată. Vom vedea în capitolul 8 că este o persoană divină, Fiul lui Dumnezeu însuși. El este prezentat în formă feminină pentru că trebuie să ne apucăm de Înțelepciune cu afecțiune.

Dezastrul neglijării înțelepciunii (versetele 24-33)

În ultima parte a capitolului, vedem că înțelepciunea poate fi învățată într-un al treilea mod - în școala bătăilor grele (vs. 24-33). Nu este recomandabil, dar putem învăța prin disciplinele guvernamentale ale lui Dumnezeu în viața noastră, dar este foarte dureros.

Părinții vorbesc despre consecințele dezastruoase ale refuzului sfatului Înțelepciunii. Este important să ne instruim copiii, nu numai în ceea ce privește caracterul lumii, ci și în ceea ce privește sfârșitul trist al celor care îi urmează cursul. Dacă ei înțeleg acest lucru, nu vor invidia astfel de oameni, ci, dimpotrivă, îi vor compătimi (Prov. 23:17; 24:1; Ps. 37:1).

Cu toate acestea, unii creștini încrezători în ei înșiși cred că se pot descurca fără Înțelepciune, dar în cele din urmă plătesc prețul pentru asta. Fiecare om este liber să facă propriile alegeri în viață, dar nu suntem liberi să alegem consecințele alegerilor noastre. Acesta este un avertisment solemn pentru cei care cred că pot merge împreună cu lumea și nu pot fi afectați de ea. Nu că Dumnezeu va "râde" literalmente de nenorocirea nebunilor (vs. 26); este mai degrabă râsul justiției poetice. Ideea este că, dacă încalci anumite principii ale lui Dumnezeu, ele vor ajunge în cele din urmă să râdă de tine. Nebunii vor culege inevitabil recolta nebuniei lor (Gal. 6:7-8). "Deci vor mânca din rodul căii lor" (vs. 31). "Bunăstarea" ["mulțumirea"] nebunilor îi va distruge în cele din urmă (vs. 32). Fie ca noi să fim avertizați!