Capitolul 3

Încrederea și cinstirea Domnului (versetele 1-4)

Următoarea lecție (Prov. 3:1-10) se învârte în jurul învățării de a ne încrede și de a-L onora pe Domnul în chestiunile practice ale vieții noastre. Fiului i se spune, în primul rând, să nu se întoarcă împotriva a ceea ce a câștigat până acum. "Fiul meu, nu uita învățătura mea și inima ta să păzească poruncile mele; pentru că ele îți vor adăuga lungime zilelor și ani de viață și pace. Bunătatea și adevărul să nu te părăsească. Leagă-le în jurul gâtului tău; scrie-le pe tăblița inimii tale: și vei căpăta favoare și bună înțelegere în ochii lui Dumnezeu și ai omului." (vs. 1-4). Este important să umblăm în ceea ce am învățat și să nu ne permitem să regresăm (Fil. 3:16). Domnul ne va da mai multă lumină pentru cărare pe măsură ce mergem mai departe cu El.

Versetele 5-6

Fiul este îndemnat: "Încrede-te în Domnul cu toată inima ta și nu te sprijini pe priceperea ta! Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările." (vs. 5-6). Încrederea în Domnul vine din ascultare. Dacă cineva a aplicat adevărul pe care l-a învățat în lecția anterioară, se va încrede în Domnul în problemele vieții. Cu cât Îl cunoaștem mai bine, cu atât ne vom încrede mai mult în El. Încrederea în Domnul este unul dintre cele patru lucruri pe care Solomon le indică ca fiind necesare pentru o viață fericită. Acestea sunt:

-         Încrederea în Domnul. "[...] oricine se încrede în Domnul este fericit!" (Prov. 16:20).

-         Obținerea înțelepciunii și a înțelegerii. "Ferice de omul care găsește înțelepciune și de omul care dobândește pricepere!... Ea este un pom al vieții pentru cei care o îmbrățișează și ferice de cel care se ține de ea cu tărie." (Prov. 3:13-18).

-         Ascultarea de principiile Cuvântului. "[...] dar ferice de cel care respectă legea" (Prov. 29:18).

-         Ajutarea celorlalți. "[...] ferice de cine se îndură de cei întristați" (Prov. 14:21).

Versetele 7-8

Opusul încrederii în Domnul este încrederea încrederea în sine. A ne "sprijini" pe "propria noastră înțelegere" este un adevărat pericol. Tânărul, prin urmare, este îndemnat: "Nu fi înțelept în ochii tăi; teme-te de Domnul și depărtează-te de rău. Aceasta va fi sănătate pentru trupul tău și înviorare pentru oasele tale." (v. 7-8). Suntem avertizați mai târziu în carte că un nebun se încrede în propria inimă (Prov. 28:26).

Versetele 9-10

Pe lângă încrederea în Domnul este și cinstirea Domnului în viața noastră. "Onorează pe Domnul cu avutul tău și cu cele dintâi roade din tot venitul tău: astfel grânarele ți se vor umple cu belșug și teascurile tale se vor revărsa de must." (vs. 9-10). Tot ceea ce avem Îi aparține Lui, dar suntem testați cu privire la realitatea acestui lucru atunci când Domnul permite ca o mică parte din bunurile acestei lumi să ajungă în mâinile noastre. Îl vom folosi pentru El sau pentru noi înșine? Este privilegiul nostru să alegem un nivel de trai modest pentru noi înșine și să punem totul în sprijinul mărturiei Domnului. În acest fel Îl onorăm pe Domnul cu averea noastră. Acest lucru se referă la a-i da Domnului ceea ce I se cuvine în viața noastră. De asemenea, are legătură cu administrarea bunurilor Sale de către noi, deoarece "al Domnului este pământul și tot ce cuprinde el, lumea și cei care locuiesc în ea" (Ps. 24:1). Nu trebuie să ne gândim că numai un adult matur ar trebui să-i dea Domnului ceea ce i se cuvine. Există ceva frumos în cazul unui tânăr care se încrede în Domnul și Îl pune pe primul loc în viața lui sau a ei.

Israelitului care a dat Domnului ceea ce i se cuvenea, i s-a promis o răsplată mai mare decât ceea ce a dat. În timp ce binecuvântările creștinului sunt spirituale și cerești, noi credem că Domnul nu este încă datornicul nimănui - El nu va fi depășit de poporul Său. Dacă dăm ceea ce avem în interesul Domnului, El nu ne va lăsa să suferim pierderi. H. A. Ironside a remarcat: "Mulți sfinți continuă să trăiască într-o sărăcie relativă din cauza indiferenței sale față de principiul stabilit aici".

Profitând de pe urma disciplinelor Domnului (versetele 11-12)

În continuare, fiul este instruit cu privire la scopul lui Dumnezeu în disciplinarea copiilor Săi. "Fiul meu, nu disprețui îndrumarea Domnului și nici nu desconsidera mustrarea Lui; pentru că Domnul îl mustră pe acela pe care îl iubește, ca un tată pe fiul în care își găsește plăcerea." (Prov. 3:11-12). Pur și simplu, Dumnezeu Își antrenează poporul Său pentru a semăna mai mult cu Fiul Său în ceea ce privește caracterul și căile lor. Deoarece există multe lucruri în fiecare dintre noi (atitudini etc.) care nu sunt asemenea Domnului Isus, Dumnezeu se va folosi de presiunile vieții - încercările, necazurile și dificultățile - pentru a lucra aceste lucruri din noi.

Toți cei care fac parte din familia lui Dumnezeu experimentează aceste discipline din partea Domnului. Este o chestiune de familie cu Dumnezeul nostru. Elihu a spus pe bună dreptate: "cine învață pe alții ca El?". (Iov 36:22) În Evrei 12:9 se spune că El este "Tatăl duhurilor [umane]", în sensul că El antrenează spiritele noastre în școala Sa. Domnului nu-i face plăcere să provoace durere nimănui, dar El știe că este necesar uneori pentru formarea caracterului nostru. "Pentru că El nu necăjește, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor" (Plân. 3:33). Putem fi siguri că El va îngădui în viața noastră doar lucruri care sunt pentru binele nostru final. El urmărește un singur lucru - formarea sufletelor noastre și modelarea caracterelor noastre după chipul Fiului Său (Rom. 8:29).

Fiul este instruit să ia tot ceea ce intră în viața lui ca pe ceva ce Domnul are să-i spună. El este avertizat de o tendință comună la mulți dintre noi - aceea de a reacționa greșit la lucrurile pe care Dumnezeu le permite. În primul rând, el nu trebuie să o "disprețuiască" (Prov. 3:11), ceea ce înseamnă să nu țină cont sau să se răzvrătească împotriva încercărilor care vin în viața noastră. O persoană poate să se umfle în piept și să dea din umeri, fără să recunoască mâna Domnului; și astfel, nu va obține niciun folos din ele. În al doilea rând, fiul nu trebuie să le "desconsidere" (vs. 11). Acest lucru vorbește despre descurajarea cauzată de ceea ce Domnul trimite în viața noastră și, astfel, să ne pierdem voința și să renunțăm. Dacă va adopta această atitudine față de încercările vieții, nu va obține niciun profit din disciplina Domnului. Scriitorul cărții Evrei citează acest pasaj în capitolul al 12-lea și apoi adaugă că singura atitudine potrivită pe care trebuie să o luăm în fața încercărilor vieții este aceea de a fi exersați de ele (Evrei 12:11). Când suntem exersați, aceasta va aduce "rodul dătător de pace al dreptății" în viața noastră.

Diferite tipuri de disciplină

Să ne amintim că nu toată disciplina este o pedeapsă. Aceasta este o neînțelegere frecventă. Există diferite tipuri de disciplină în școala lui Dumnezeu, trimise în scopuri diferite:

-         Disciplinare punitivă (pedepsitoare) - trimisă pentru a produce pocăință din cauza păcatului/păcatelor pe care cineva le face (1 Cor. 11:32; Iov 36:9-11).

-         Disciplinare preventivă - trimisă pentru a ne păstra smeriți și astfel să fim feriți de cădere (2 Cor. 12:7-10).

-         Disciplină pregătitoare - trimisă pentru a ne pregăti pentru o anumită slujbă la care ne-a chemat Domnul (2 Cor. 1:3-6).

-         Disciplina curățitoare - trimisă pentru a îndepărta trăsăturile de caracter care împiedică chipul lui Hristos să se arate clar în noi (Ps. 139:3; Prov. 25:4; Ier. 48:11; Mal. 3:3-4). Rezultatul este că se produce "mult rod" în viața noastră (Ioan 15:1-6).

Dacă nu mergem pe o cale de neascultare, disciplina pe care o experimentăm în viața noastră nu este o pedeapsă, ci mai degrabă o formare a caracterului. Cu toate acestea, dacă mergem pe o cale a neascultării și ne răzvrătim sub disciplinele Domnului, vom pierde cu siguranță binele pe care El vrea să ne învețe prin ele. Fiind exersați de lucrurile pe care Domnul le îngăduie în viața noastră, avem de câștigat din punct de vedere moral și spiritual. "Ferice de omul care găsește înțeleăciune și de omul care donândește pricepere!" (Prov. 3:13). Fericirea (menționată de două ori) este un mare rezultat al dobândirii înțelepciunii prin disciplină. Valoarea dobândirii înțelepciunii în acest mod este subliniată în versetele 14-20.

Dezvoltarea relațiilor (versetele 21-35)

Fiul este din nou îndemnat să nu lase să scape ceea ce a învățat până acum. "Fiul meu, să nu se depărteze acestea dinaintea ochilor tăi. Păzește înțelepciunea sănătoasă și discreția; și ele vor fi viață pentru sufletul tău și podoabă pentru gâtul tău. Atunci vei umbla în siguranță pe calea ta și piciorul tău nu se va poticni." (Prov. 3:21-23).

În versetele 25-35, i se arată că înțelepciunea este valoroasă în construirea relațiilor în viață. Unii oameni nu au nicio dificultate în a-și face prieteni, în timp ce alții par să se lupte cu acest lucru. Motivul, de multe ori, se află în ceea ce se învață în această lecție. În esență, prieteniile se fac prin comportamentul corect față de ceilalți. Tânărului i se dau, așadar, câteva principii călăuzitoare care îl vor ajuta să construiască prietenii bune în viața sa.

Încredere puternică în Domnul

Primul lucru pe care tânărul trebuie să-l aibă este o încredere puternică în Domnul. "Nu te teme de spaima neașteptată, nici de pustiirea celor răi, când vine; pentru că Domnul va fi încrederea ta și-ți va feri piciorul să fie prins" (Prov. 3:25-26). Dacă Îl cunoaștem pe Domnul și umblăm cu încredere în El, acest lucru va fi evident. Este o calitate admirabilă - una pe care oamenii o apreciază. Aceasta nu trebuie confundată cu încrederea în sine, care este lucrarea mândriei în carne și oase (Prov. 3:7). Aceasta despre care vorbim este o încredere liniștită care vine prin cunoașterea și umblarea cu Domnul. O persoană marcată de o astfel de calitate va fi mai puțin înclinată să umble în lume, căutând aprobarea ei - iar acest lucru este atractiv.

Domnul i-a spus lui Avram: "Umblă înaintea feței Mele și fii integru" (Gen. 17:1). Dimpotrivă, de multe ori suntem înclinați să umblăm înaintea semenilor noștri, iar acest lucru poate fi o capcană (Prov. 29:25). O persoană care este afectată de opinia publică și de căile și stilurile lumii este de obicei lipsită de încredere în Domnul. Pe de altă parte, o persoană care are o încredere liniștită în Domnul emană ceva care este atractiv și de dorit.

"Nu opri binele de la cei cărora li se cuvine, când este în puterea mâinii tale să-l faci" (Prov. 3:27). Tânărul este îndemnat să facă bine altora cu orice ocazie. O persoană care se remarcă prin acte de bunătate va fi bine văzută și apreciată. A face binele ar include să fim liberi în a-i lăuda pe ceilalți, indiferent de calitățile și succesele pe care le au. (Nu este vorba aici de lingușire, care nu face decât să întindă o plasă pentru picioarele unei persoane - Prov. 29:5).

"Nu zice aproapelui tău: „Pleacă și vino din nou, și mâine îți voi da“, când ai la tine ce să dai" (Prov. 3:28). Aici, tânărul este încurajat să nu fie strâmtorat și zgârcit cu banii. Acesta este un alt lucru care îl va ajuta să câștige respectul celorlalți. Persoana care este bucuroasă să plătească pentru răsfățuri etc. va fi bine văzută. Generozitatea este o trăsătură admirabilă.

"Nu plănui răul împotriva aproapelui tău, văzând că locuiește în siguranță lângă tine" (Prov. 3:29). Fiul este îndemnat să aibă grijă să nu facă rău nimănui. Acest lucru poate fi făcut atât prin ceea ce spunem, cât și prin ceea ce facem. Putem cu ușurință să jignim și să rănim sentimentele oamenilor dacă nu suntem atenți la cuvintele noastre. Dacă o persoană are obiceiul de a-i înjosi pe alții, ceea ce provine adesea din nesiguranța personală, nu se poate aștepta să aibă mulți prieteni. Pe de altă parte, persoana care se remarcă prin faptul că este atentă în această privință va câștiga încrederea multora.

"Nu te certa fără motiv cu cineva, dacă nu ți-a făcut nici un rău" (Prov. 3:30). Tânărul este sfătuit să aibă grijă să nu provoace certuri. Ni se spune în altă parte că o persoană care se face cunoscută prin ceartă are o inimă mândră (Prov. 28:25). Unii oameni se caracterizează prin ceartă, iar aceasta le strică întreaga personalitate. După un timp, ei devin cunoscuți ca: "Acestuia îi place cearta ... " Persoanele certărețe au rareori mulți prieteni. Pe de altă parte, dacă învățăm să fim agreabili cu alții, vom fi apreciați. Lui Așer i s-a spus să își înmoaie "piciorul în untdelemn" și va fi "plăcut" fraților săi (Deut. 33:24). Întrucât untdelemnul este o figură a Duhului Sfânt, acest lucru vorbește despre cineva care umblă în Duhul Sfânt. Este esențial pentru a se înțelege cu oamenii.

"Nu invidia pe omul violent și nu alege niciuna din căile lui. Pentru că cel stricat este o urâciune pentru Domnul, dar prietenia Sa este cu cei drepți" (Prov. 3:31-32). Aici este avertizat să nu fie prea îndărătnic și asupritor față de alții. Aceasta nu va produce decât un efect negativ de respingere a oamenilor.

În cele din urmă, fiul este încurajat să umble în smerenie. "Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar El binecuvântează locuința celor drepți. El, în adevăr, Își bate joc de cei batjocoritori, dar dă har celor smeriți" (Prov. 3:33-34). Oamenilor le place o persoană umilă. Domnul nostru Isus a fost marcat de aceasta (Mat. 11:29). Mâna Lui va fi asupra celor umili pentru binecuvântare în construirea relațiilor cu alții, dar va fi împotriva celor care nu sunt caracterizați de principiile acestei lecții.