Apocalipsa 6:1-17

Dacă uneori suntem uimiţi de severitatea judecăţilor lui Dumnezeu, aceasta este pentru că nu ştim să ne suim prin credinţă în cer. Aşteptând să glorificăm sfinţenia desăvârşită a lui Dumnezeu (cap. 4.8), contemplând în Mielul înjunghiat dragostea divină şi, în acelaşi timp, dispreţul omului răzvrătit faţă de această dragoste, putem înţelege cât de dreaptă, de meritată şi de necesară este judecata. Şi putem verifica astfel că nimic nu este făcut la întâmplare. Dumnezeu are sub control tot ceea ce se petrece pe pământ. Căile Lui în judecată sunt nu numai descrise anticipat în această carte simbolică (cap. 5.1), ci şi desfăşurate exact la momentul hotărât, când Mielul rupe pecetea. Deschiderea primelor patru peceţi este însoţită de apariţia a tot atâţia cavaleri. Ei reprezintă, respectiv, cucerirea teritorială, războiul civil, foametea şi calamităţile ucigătoare care se vor succeda pe pământ (comp. v. 8 cu Ezechiel 14.21). După ruperea celei de-a cincea peceţi apar o mulţime de martiri, care-L imploră pe Dumnezeul suveran să le facă dreptate. Iar ruperea celei de-a şasea peceţi este ca un răspuns la strigătul lor, sugerând o revoluţie cumplită; toate autorităţile sunt răsturnate.Cât de străin sună alăturarea acestor cuvinte: „mânia Mielului“ (v. 16; Psalmul 2.12)!