Apocalipsa 3:14-22

Laodiceea

　　　　Către Laodiceea Domnul se prezintă în trei feluri. Nu numai că toate promisiunile lui Dumnezeu sunt amin în El, adică sunt ferme și duse până la împlinire în El; ci El Însuși este ‟Aminˮ. El ia acest titlu pentru Sine, amintindu-ne de felul în care Domnul vorbește despre Sine de două ori în Isaia 65.16, ca ‟Dumnezeul adevăruluiˮ, literal ‟Dumnezeul Aminuluiˮ. Iahve, Dumnezeul adevărului, este Isus din Noul Testament; și este semnificativ cuvântul ‟adevărat, adevărat vă spunˮ deseori rostit de buzele Lui, care este în adevăr Cuvântul, Amin.În legătură cu aceasta, El este Martorul credincios și adevărat. Ce este El, aceea și spune. Adunarea a fost lăsată în locul unde se dă mărturie, după cum este arătat de fiecare adunare din aceste capitole, fiind reprezentate de câte un sfeșnic; dar adjectivele ‟credincios și adevăratˮ nu se pot aplica aici. În ceea ce adunările au dat greș - iar Laodiceea este cea mai pronunțată în acest eșec – se găsește în perfecțiune în El.În al treilea rând, El este ‟Începutul creației lui Dumnezeuˮ. De aceea separat de El nimic din această creație nu poate fi cunoscut; și cum vedem în Laodiceea, El stă afară. Ce parte pot avea ei atunci în această creație?

- indiferența față de Hristos și mândria cu ei înșiși (3.15-17)Este evident că ei n-au parte cu El și aceasta pentru că două lucruri îi caracteriza. Erau indiferenți față de Hristos și umflați de îngâmfare cu ei înșiși. Acestea sunt două trăsături foarte nefavorabile care trebuie să ne dea de gândit fiecăruia dintre noi. Ele sunt răspândite în creștinătatea care este astăzi și putem foarte ușor să ne molipsim de ele.Nici rece, nici în clocot, ci căldicel, aceasta este o consecință. Cu câteva secole mai înainte oamenii simțeau adânc lucrurile lui Dumnezeu. Nu putem aproba violența în vorbirea și în faptele care deseori duc la controverse, totuși putem admira convingerile lor ferme. Tendința de acum este exact în direcția opusă. Convingerile sunt superficiale. Orice lucru poate fi tolerat; toate pot fi primite. Nimic trainic nu se produce; niciun fel de zel nu se desfășoară. A fi căldicel este moda. Pot oamenii să învețe tot ce le place despre Hristos, nu contează.Întotdeauna așa este cazul, când cei care se gândesc mult la Hristos, se gândesc puțin la ei înșiși, în timp ce cei care se gândesc puțin la Hristos, se gândesc mult la ei înșiși. În felul acesta era și Laodiceea. Ei se socoteau bogați și tot avansau în bogăție, și în felul acesta erau mulțumiți cu ei înșiși, neavând nevoie de nimic. Bogăția cu care se lăudau nu era aurul și argintul, ci fără îndoială ceva de natură intelectuală. Modernismul acesta este lucru obișnuit astăzi, și pretinde a fi cel mai avansat lucru în gândirea religioasă, mult mai avansată decât noțiunile crude ale zilelor de început. Felul acesta de gândire s-a strecurat în acele cercuri în care altădată ar fi fost cu totul refuzate.Laodiceea nu numai că se considera în felul acesta, dar se și lăuda cu el. Ea îl susținea și îl vestea. Aceasta arăta însă propria nebunie și mărginire a acestor oameni, și pretenția lor este resprinsă categoric de Cel care le știa toate faptele. Smirna nu pretindea nimic, însă Domnul le știa sărăcia și totuși a spus că ei erau bogați. Laodiceea pretindea că era bogată și ni se spune despre sărăcia ei în termeni plini de severitate: nenorocit, de plâns, sărac, orb, gol. Limbajul este foarte accentuat, pentru că articolul hotărât este înaintea adjectivelor: cel nenorocit… Aceasta înseamnă că toate aceste lucruri erau într-un sens predominant.Aici este o ilustrare a acelui cuvânt însemnat: ‟Nu cine se recomandă singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul îl recomandăˮ (2 Corinteni 10.18). Să ținem seama de lucrul acesta.

- harul lui Dumnezeu care încă se continuă (3.18)

　　　　Deși pretențiile adunării din Laodiceea sunt respinse atât de hotărât și expuse fără cruțare în adevărata lor stare, harul Domnului încă se continuă. În versetele 18-20 el se exprimă în trei feluri.Întâi este sfatul pe care Domnul îl dă adunării prin înger. Încă le erau la dispoziție ‟aur curățit prin focˮ, ‟haine albeˮ și ‟alifie pentru ochiˮ. Se lăudaseră cu bogățiile lor, al căror simbol este aurul, însă bogăția lor închipuită nu făcea față focului. Când ‟bunurileˮ lor aveau să treacă prin foc, pretențiile lor aveau să dispară. Dar focul doar rafinează aurul adevărat, în timp ce consumă toate lucrurile arătoase omenești care strălucesc. Aveau nevoie de o dreptate care era divină în originea ei, când lucrurile fără valoare ale închipuirii lor aveau să fie văzute de ei în lipsa lor de valoare.Mai departe în această carte ‟hainele albeˮ sunt folosite ca simbol al faptelor drepte ale sfinților. Numai cel sfânt, care se află în starea de dreptate înaintea lui Dumnezeu, fiind îndreptățit în Hristos, poate produce aceste fapte ale dreptății în viața de toate zilele. Cei din Laodiceea, care se lăudau cu ei înșiși și cu faptele lor, își puteau închipui că ar fi bine îmbrăcați, însă în realitate erau goi. Aveau veșminte de un anumit fel; nu aveau veșminte albe.Și, mai rău ca toate, erau atât de orbi încât nu-și vedeau nevoia care duce la deznădejde. Când era pe pământ, Domnul spusese: ‟Ochiul este lumina trupului tău… Dacă ochiul tău este rău, și trupul tău este plin de întuneric. Ia seama deci ca lumina care este în tine să nu fie întunericˮ (Luca 11.34, 35). O ilustrare tristă a ceea ce este înaintea noastră. Ei se lăudau fără îndoială că erau bogați în ‟luminăˮ printre alte lucruri pe care le aveau, dar în realitate erau plini de întuneric; orbi cu privire la ei înșiși și față de Domnul, și de aceea aveau nevoie de alifie pentru ochi.Sfatul Domnului este: ‟Cumpără de la Mineˮ aceste lucruri necesare. El este singura lor Sursă și, vorbind în felul acesta, El folosea imaginea care se află în Isaia 55, unde toți cei însetați sunt invitați să cumpere fără bani și fără plată. Absența acestei sete era partea greșită a Laodiceei, totuși aceasta nu schimba faptul că tot ce aveau ei nevoie avea să se obțină de la Domnul pe baza acelorași cuvinte pline de har. În Noul Testament, Domnul Isus vorbește în totul la fel ca Iahve în Vechiul Testament.

- disciplinarea din partea Domnului, expresie a harului (3.19-20)

　　　　În al doilea rând, mustrarea și disciplinarea Domnului sunt o expresie a harului Său. Acesta este un adevăr care vine la lumină în Scriptură din primele zile ale lui Iov, totuși el este ușor trecut cu vederea dacă suntem infectați de spiritul de satisfacție proprie, așa cum era caracterizată Laodiceea. Era o minoritate asemenea acelui ‟popor smerit și micˮ despre care citim în Țefania 3.12. Aceștia sunt în contrast cu ‟cei încântați de mândria taˮ și ‟îngâmfațiˮ despre care se spune în versetul 11. Majoritatea celor din Laodiceea erau asemenea celor ‟îngâmfațiˮ, totuși ei nu primesc mustrările și disciplinările, așa cum face minoritatea. În felul acesta stau lucrurile în timpul nostru, care este foarte laodicean în caracter.De aceea majoritatea arogantă se simte foarte întărită în poziția ei. Ea poate spune că minoritatea niciodată nu se arată că ar prospera asemenea ei, ci întotdeauna este în necaz și sub mâna care disciplinează din partea lui Dumnezeu. S-ar părea deci că minoritatea este dezaprobată și, în contrast cu ea, ei sunt cei aprobați. Dacă ignorăm învățătura dată peste tot în Scriptură, am putea gândi și noi tot așa. Realitatea este tocmai dimpotrivă. Disciplina vine peste ‟toți aceia pe care-i iubescˮ (v.19), ca să-i facă plini de râvnă și să se pocăiască. Un om plin de zel este cel care arată căldură, dorință, cu totul opus stării de căldicel. Pocăința este opusul satisfacției cu tine însuți, care caracterizează pe cei îngâmfați. Spiritul Laodiceei este foarte puternic în privința aceasta în zilele noastre, de aceea se cuvine să dăm toată atenția acestor cuvinte solemne ale Domnului nostru.Versetul 18, deci, este un sfat pentru majoritatea îngâmfată; versetul 19 arată disciplina pentru minoritatea săracă. Dar între acestea două se află un anumit număr care ar fi greu de clasificat. Aceștia nu sunt stabiliți în mândria celor dintâi, nici nu pot fi identificați cu cei care sunt ai lui Hristos și sunt iubiți de El. Pentru cei din al treilea grup este o invitație și o propunere pline de har. Domnul Isus este afară, la ușă, dar bate. El este înlăturat chiar de cei care spun că sunt biserica Sa! Ce situație tragică și ce coborâre care a început cu părăsirea dragostei dintâi, cum s-a văzut în Efes! În final va fi o totală lepădare a Lui. La cea de a doua Sa venire va fi o împlinire a cuvântului: ‟te voi vărsa din gura Meaˮ, pentru că vor fi cu totul dezgustători. Dacă El întârzie, vor fi unii care au urechi ca să audă glasul Lui în timp ce El bate la ușă și cheamă. De aceea este nădejde în harul Său.Invitația este foarte cuprinzătoare: dacă ‟cinevaˮ. Singura limitare este în a avea urechi care să audă glasul Lui și deci pregătirea de a-I deschide ușa. Atunci El va intra și va avea comuniune cu noi în împrejurările noastre mărunte; și apoi ne va ridica să avem comuniune cu El în cercul larg al ceea ce Îi place Lui. Este un privilegiu măreț, în adevăr. Să fim siguri că primim invitația Sa și să ne bucurăm de ea. Aceasta este și o chemare puternică evanghelică pentru zilele din urmă, când mulți sunt creștini numai de nume și totuși lipsiți de orice realitate și de viață.

- învingătorul (3.21-22)

　　　　Vor fi învingători chiar și în Laodiceea. Pocăința și realitatea vieții vor fi semnele acestora, ca rezultat al auzirii glasului Domnului, și ei vor avea parte cu El la tronul Lui. El învinge – în situația Lui asupra întregii puteri a răului care L-au atacat ‟din afarăˮ - și este asociat cu Tatăl Său pe tronul Său. Cei care aud glasul Lui, în timp ce El este în afara unei biserici căldicică, vor fi asociați cu El într-un loc dinăuntru în ziua care va veni.Ultimul verset al acestui capitol trebuie să ne aducă aminte din nou că, ceea ce spune Duhul fiecărei adunări este nu numai pentru acea adunare, ci pentru oricine are urechi de auzit. Judecata începe la casa lui Dumnezeu, și starea fiecărei adunări este cercetată cu severitate, totuși cuvintele Domnului pentru fiecare din ele aruncă lumină prețioasă care strălucește pentru toți. Corectarea necesară unei adunări este binevenită pentru toate, dacă au urechi de auzit. Ceea ce este local este în felul acesta îmbinat cu ceea ce este universal.