Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

Apocalipsa 12.7-8 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 07 Ianuarie 2017

Apocalipsa 12.7-8

    Un război în cer

Am avut semne în cer; acum în versetul 7 avem ‟un război în cerˮ. Pentru unii poate părea un gând ciudat ca cerul, cel puțin în parte, să fi fost întinat prin prezența și lucrarea lui Satan, însă cel dintâi capitol din cartea Iov trebuie să ne fi pregătit în privința aceasta. De asemenea Daniel 10.10-21 ne dă o anumită privire a puterilor îngerești din cer acționând pentru sau împotriva sfinților lui Dumnezeu pe pământ. În acest pasaj este menționat ‟Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamăˮ, despre care în alt loc se spune că este arhanghelul, iar în Daniel 12.1 este numit ‟ocrotitorul fiilor poporului tăuˮ. Aici din nou, când este vorba de Israelul lui Dumnezeu, Mihail apare cu îngerii săi, iar Satan și îngerii săi sunt aruncați din cer pe pământ. Locul lor în cer este în final pierdut, așa cum precizează versetul 8.