VERSETELE 16-17: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să convingă, să îndrepte, să dea înţelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună".

Dar, dacă sînt mijloace folosite şi poruncite de Dumnezeu, ca educaţia creştină, legătura cu slujitorii lui Dumnezeu, cunoaşterea Sfintelor Scripturi (a Bibliei), pentru a-1 pregăti din pruncie pe omul lui Dumnezeu în slujba Lui, resursa supremă pentru toată viaţa şi din ce în ce mai urgentă, pe măsură ce decăderea şi ruina se manifestă tot mai pregnant, este Scriptura, întreaga Scriptură. Timotei luase prin credinţă adevărul că ÎI are pe Hristos drept conţinut. Scripturile care cuprind acest adevăr puteau să-i furnizeze toate elementele necesare slujbei lui, făcîndu-l desăvîrşit pentru orice lucrare bună.

Este de reţinut că termenul folosit aici nu este „Cuvîntul", ci „Scriptura". Această deosebire spulberă subtilitatea raţionalistă care pretinde că doar Cuvîntul, care este cuprins în Scripturi, este inspirat şi nu toată Scriptura. Dar chiar în Cuvîntul însuşi, acest termen de Scriptură (sau Scripturi) are aceeaşi însemnătate, aceeaşi valoare, acelaşi sens, aceeaşi putere, aceeaşi inspiraţie divină ca şi celălalt termen: Cuvîntul sau Cuvîntul lui Dumnezeu. Să cităm Romani 3.19; 4.3; 10.11; Luca 24.27,45,46; Ioan 5.47; 6.45; 10.35; în sfîrşit, 2 Petru 3.16. Acest ultim pasaj, ca şi cel de care ne ocupăm acum, înfăţişează cu deosebire Scripturile din punctul de vedere al deplinei descoperiri a Noului Testament. Chiar Pavel îşi numeşte propriile lui scrieri drept scrieri profetice (Romani 16.26).

La versetul 16, apostolul începe deci prin stabilirea inspiraţiei divine a întregii Scripturi. (Noi trecem peste efortul raţionaliştilor de a dovedi că acest text, care-i condamnă în mod absolut, nu înseamnă că toată Scriptura ar fi inspirată, pentru că lipseşte cuvîntul „este" din prima parte a frazei şi ea ar trebui tradusă astfel: „Toată Scriptura inspirată de Dumnezeu este de folos"; lipseşte însă cuvântul „este" şi din partea a doua a frazei, aşa cum lipseşte din cea dintîi). Şi noi am văzut ce înţelege Cuvîntul prin această expresie. Apostolul nu ne înfăţişează aici rolul Scripturii inspirate de a aduce lumină divină în suflet, de a te încredinţa de păcat şi de a aduce mîntuirea la cunoştinţa păcătoşilor pierduţi; el scoate la iveală RESURSA supremă şi absolută pe care Scriptura o oferă „omului lui Dumnezeu" — întro vreme cînd Adunarea, Casa lui Dumnezeu, este în ruină — pentru a-1 face cu totul destoinic şi astfel să-L slăvească pe Dumnezeu în toată umblarea lui.

Acum să aprofundăm ce ne este înfăţişat în acest pasaj. Mai întîi, nu este nici o parte din Scriptură care să nu fie de folos. Apoi, pentru ce este de folos?

1. Pentru „a învăţa", adică pentru a întemeia învăţătura în duhul celui care este pus în legătură cu Cuvîntul.

2. Ca „să convingă", adică să vorbească cugetului şi să-1 trezească, pentru ca cel credincios să aibă o temelie tare în relaţiile sale cu Dumnezeu.

3. Ca „să îndrepte": Scriptura exercită o disciplină educativă, aşa cum ne este arătat clar în Proverbe.

4. "Să dea înţelepciune în dreptate". Regăsim aici marele subiect al Proverbelor. Este vorba de a ne face să cunoaştem şi să urmăm o cale de pe care păcatul să fie exclus, o umblare la adăpost de căderi şi caracterizată prin dreptatea practică aici, pe pămînt.

În ultimul verset aflăm urmările învăţăturii Scripturii pentru omul lui Dumnezeu, adică pentru credinciosul chemat să-L reprezinte pe Dumnezeu în această lume (1 Timotei 6.11). Aceste urmări sînt că el va fi „desăvîrşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună". înainte de a le aplica la alţii, omul lui Dumnezeu începe prin a-şi aplica lui însuşi învăţăturile Cuvîntului; acesta este un adevăr capital pentru exercitarea slujbei sale. Fără această aplicaţie individuală nu se poate dobîndi nimic. Cuvîntul ne formează spre a fi modelul şi prezentarea vie (1 Timotei 1.16) a rezultatelor sale cînd sîntem chemaţi să ne facem slujba. Aceasta este Resursa supremă din vremurile grele; şi chiar cu aceasta se termină şi epistola.

Cel din urmă capitol va mai desfăşura înfăţişările răului la aceia care ar fi trebuit să-1 ajute pe apostol, îndemnul adresat lui Timotei de a rămîne martor credincios şi sfîrşitul propriei sale mărturii, dar nu ne mai vorbeşte despre Resurse, din momentul în care a stabilit Resursa supremă în versetele 16 şi 17 ale acestui capitol.