2 Timotei 2:14-26

Când totul merge bine, astfel că lucrarea prosperă, lucrătorul n-are niciun motiv să se ruşineze înaintea oamenilor (vezi cap. 1.8,12,16b). Dimpotrivă însă, când mărturia este în ruină, ruşinea este un sentiment de care scăpăm cu greu. Dar ce contează dispreţul lumii, dacă suntem aprobaţi de Dumnezeu (v. 15; aprobat: încercat şi găsit bun)! Acest capitol ne trasează o linie de conduită care ne permite ca, în orice împrejurare, să fim siguri de această aprobare. «Acolo unde domină necredinţa şi corupţia, creştinul credincios se separă. În raporturile cu persoanele, se curăţeşte; cu poftele, fuge; cu binele, îl urmăreşte; cu credincioşii, îi caută, se alătură lor şi se închină împreună cu ei lui Dumnezeu.» (H.R.). În practică, versetele 19-22 i-au condus pe scumpii copii ai lui Dumnezeu să se retragă din diverse sisteme religioase ale creştinătăţii şi să se strângă în jurul Domnului pentru a-I aduce laudă.Am auzit deja un „fugi“ şi un „urmăreşte“ în cea dintâi epistolă (cap. 6.11). Domnul să graveze acest verset 22 în inima tuturor tinerilor credincioşi. Totodată să nu uităm că, pe cât de fermi trebuie să fim în raport cu adevărul şi cu principiile care nu admit niciun compromis, pe atât de răbdători şi de blânzi trebuie să fim în raport cu persoanele (v. 24, 25; Efeseni 4.2).