Versetul zilei

Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

Evrei 13:16 (VDC)

2 Tesaloniceni 3:6-18 (T. Popescu)

de Teodor Popescu - 19 Aprilie 2016

2 Tesaloniceni 3.6-18

Apostolul mai are un îndemn de dat şi sfârşeşte epistola aceasta scurtă. îndemnul era în legătură cu cei cărora nu le plăcea să muncească şi umblau de colo până colo. Adunările creştine au atracţie şi pentru oameni care nu vor să muncească şi ar vrea să fie ajutaţi de adunare. Ei intră în adunare si fac socoteala: Câţi sunt aici? Câteva sute. Ei bine, cinci lei de la fiecare, fac o sumă destul de bună. Alţii au avut gândul că la adunare se dau bani. De ce atâta stăruintă să aducă un suflet sau altul la adunare? Hotărât că le dă bani... N-a trecut însă mult şi au văzut că s-au înşelat. „In numele Domnului nostru Isus Hristos" — autoritatea supremă — „vă poruncim, fraţilor, să vă feriţi de orice frate care umblă în neorânduială şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi" (versetul 6). A mai întrebuinţat şi în prima epistolă acest cuvânt de „a trăi în neorânduială". Neorânduiala aceasta este totuna cu neorânduiala care s-ar face între nişte soldaţi care merg în marş, iar unuia dintre ei i s-au desfăcut moletierele. Dacă merge aşa înainte, încurcă toată coloana. Trebuie să se dea la o parte, ca să nu încurce pe ceilalţi.

Aşa priveşte apostolul Pavel viaţa credincioşilor din adunare: ca un marş al unor soldaţi, toţi merg în cadenţă, fiecare ţine pasul. Sunt însă şi de aceia care încurcă lucrurile, se dau drept fraţi, dar nu trăiesc cum place Domnului. Ei sunt o ghiulea de picioarele adunării. Apostolul zice că aceştia trebuie sfătuiţi. Dacă ascultă şi se îndreaptă, este bine; dacă însă nu se îndreaptă, trebuie mustraţi; dacă nici după repetate mustrări nu se îndreaptă, atunci să vă feriţi, să vă depărtaţi, să fugiţi de ei, pentru că apucăturile lor tind să se răspândească şi la alţii si astfel strică seriozitatea si mersul adunării.

Adunarea trebuie să aibă multă răbdare cu sufletele care vin în ea, pentru că multe slăbiciuni şi tusururi se ţin de oameni. Trebuie să veghem unii asupra altora şi să ne îndemnăm la ceea ce place Domnului, la o viaţă în care El să-Şi găsească plăcerea. Nu trebuie să obosim în a îndemna, a sfătui, a mustra; iar dacă cineva nu ascultă şi nu se îndreaptă, atunci trebuie luate măsuri mai aspre. Fraţii vorbesc între ei despre unul sau altul şi-şi controlează sau îşi comunică impresiile dacă este sincer si serios sau dacă este nesincer si neserios. I-ai spus? se întreabă adesea între ei. — I-am spus. — Dar dumneata i-ai spus? — l-am spus. — Să ne mai rugăm şi să-i mai spunem. — Dacă însă te repede cât colo, că este meşter la vorbă, atunci pentru că el nu vrea să se despartă de rău, ne despărţim noi de el, ca să-i fie ruşine. Nu-l privim ca pe un vrăjmaş, ci ca pe un om neserios.

Neorânduiala din Tesalonic este arătată în cuvinte clare. „Voi înşivă stiti ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi (să ne imitaţi, să vă purtaţi ca şi noi); căci noi n-am trăit în neorânduială între voi" (versetul 7). Gândurile care ne-au condus — spune apostolul Pavel — au fost să slujim lui Dumnezeu, care ne cercetează inima si rărunchii.

Câteodată, apostolul a fost învinuit că umblă să fie întreţinut de adunare sau să i se dea daruri de la adunare. El însă nu urmărea asta. Cine citeşte capitolul 9 de la 1 Corinteni are să vadă că apostolul nu urmărea bani. El a muncit cu mâinile lui, ca să se întreţină. Avea dreptul să capete daruri de la'cei cărora le slujea, dar el zice că nu s-a folosit de dreptul acesta, ci a renunţat la el, ca nu cumva să pună vreo piedică în calea răspândirii evangheliei.

„N-am mâncat de pomană pâinea nimănui, ci lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi" (versetul 8). Este scris că cine vesteşte evanghelia, să trăiască din evanghelie. Este spus iarăşi să nu legi gura boului care treieră grâul. Şi încă: „Vrednic este lucrătorul de hrana lui." în'ce ne priveşte, nu facem din aceasta un drept, că adică cine vesteşte evanghelia să capete o leafă. Alte adunări au lucrul acesta, noi însă nu-l avem. Ţinem ca fiecare frate şi soră să-şi câştige existenţa muncind cu mâinile lui. Cei ce plătesc pe cei ce le predică, nu fac un lucru oprit de Cuvânt, iar noi nu ne facem judecătorii lor. Am ales însă să facem şi noi ca apostolul Pavel, care spunea că mai bine să moară (de foame) decât să-i ia cineva jpricina lui de laudă că n-a fost povară nimănui. In felul acesta, lucrarea — este drept — merge mai încet, dar mai curat.

„Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat. Căci când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce." Iată un cuvânt bine cunoscut. V-aş ruga însă să-l spuneţi aşa cum este aici: „Cine nu vrea." Copilul cum o să muncească? Nu-l ajută puterile. Cine însă poate să muncească şi nu vrea să muncească, pe acela Biblia îl condamnă la moarte. De altfel cuvântul, aşa cum este scris aici, aşa este înţeles de oameni. Chiar de la început, Dumnezeu a spus: „In sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea." Credinţa îndeamnă la muncă, credinţa înnobilează munca, credinţa binecuvintează munca, credinţa nu încuviinţează trândăvia. Credinciosului adevărat îi este ruşine să întindă mâna. El are pe Dumnezeu şi îi spune lui Dumnezeu nevoile sale.

„Auzim însă că unii dintre voi umblă în neorânduială, nu lucrează nimic, ci umblă de colo până colo", iar după altă traducere, „umblă cu flecării de colo până colo", umblă amestecându-se în lucruri în care nu trebuie să se amestece. Astfel de oameni tulbură pacea adunării.

„îndemnăm pe oamenii aceştia şi îi sfătuim în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte", să nu mai umble de colo colo, să nu mai umble cu împrumuturi sau cu cerşetorie. Să-şi mănânce pâinea câştigată de ei, cu munca lor.

„Voi, fraţilor, să nu obosiţi în facerea binelui" (versetul 13). Lucrul acesta îl spune şi Galatenilor. Apucăturile urâte ale oamenilor care au obiceiul să se împrumute şi care umblă cu cerşetoria, te dezgustă încât te fac să zici: Atunci, nu mai dau niciodată la nimeni. Nu asa. „Să nu obosiţi în facerea binelui".

Cuvântul acesta pare un cuvânt de rând, care nu spune mare lucru. Totuşi el arată cum era viaţa Domnului Isus, şi pe care apostolul o descrie în cuvintele: „Umbla din loc în loc şi făcea bine." Cel credincios este şi el doritor să facă bine, ajutând pe săraci, pe bolnavi, pe amărâţi, pe necăjiţi. „Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu, ca nişte copii preaiubiţi", spune la Efeseni. Aceasta înseamnă: Imitaţi pe Dumnezeu. El face bine la toti, chiar la cei ce-L înjură şi-L tăgăduiesc. Faceţi şi voi ca El, fiţi plini de dorinţa de a face bine. — Da, dar uite că greşim adeseori în ajutorare. — Nu este nimic, prin greşeli învăţăm. Duhul Sfânt să ne călăuzească si în privinţa aceasta, pentru că dorim ca, în toate privinţele, numai voia lui Dumnezeu s-o facem.

„Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi- vi-l şi să n-aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine" (versetul 14). Aceasta însemnează disciplină în adunare. Creştinătatea a ajuns în halul în care se găseşte nu numai prin învăţături abătute de la Cuvânt şi viaţă decăzută, dar şi prin lipsa de disciplină. Beţivi, stricaţi, hoţi, fac parte dintr-o biserică sau alta şi nimeni nu se interesează de ei pentru îndreptare. Totuşi ei contează ca membri ai unor biserici. în adunare însă nu este aşa. In ea este disciplină, este supraveghere, îndemn, mustrare, rugăciune pentru alţii. Iar când s-a luat o hotărâre, cei din adunare sunt uniţi între ei.

Sunt însă în adunare si unii care se fac mai buni decât Dumnezeu. Dumnezeu zice: „să vă feriţi, să vă depărtaţi" — iar ei spun: Aşa zic fraţii care sunt prea înguşti; noi însă suntem mai largi, noi le putem spune „bine-ai venit" în casa noastră. Aşa te faci părtaş cu păcatele lui. în felul acesta slăbeşti disciplina, te ridici mai presus de fraţi şi nici acelui suflet nu-i eşti de folos, pentru că îl încurajezi în starea lui rea. Când adunarea ia o hotărâre, toti din ea sunt datori să asculte. Cine nu ascultă se mândreşte şi singur se izolează de adunare.

„Să n-aveţi nici un fel de legături cu el" (versetul 14), ca să nu te faci una cu el. Lasă-l sub disciplină, în nădejdea că se va smeri şi se va îndrepta. Lucrurile acestea sunt spuse de repetate ori în Cuvântul Ivii Dumnezeu. Dar cei ce îl citesc, cum l-or fi citind ei oare? Ii spun unuia, nu de mult: „Cum înţelegi dumneata locul acela de la Romani 16.17: „Depărtaţi-vă de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o." Cum înţelegi acel loc?" El ştie de ce i-am spus aşa. N-a luat seama la „depărtaţi-vă de ei." Da, suntem noi mai buni decât Dumnezeu? Dacă nu ne ţinem de Cuvântul Lui, unde ajungem? Nu ştie Duhul Sfânt, când dă apostolului să scrie astfel de cuvinte? Lucrurile sunt clare. Să ne ferim de a ne lua după simpatii şi antipatii, ci după Cuvântul lui Dumnezeu, călăuziţi de Duhul Sfânt.

„Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice loc. Domnul să fie cu voi cu toţi!" (versetul 16). Ah, pacea este un dar aşa de mare, un dar aşa de preţios! De l-am preţui toţi câţi avem pacea Domnului Isus în suflet! Şi aici apostolul doreşte pacea totdeauna şi pacea în orice loc. Este vorba să am pace în sufletul meu, să am pace în casa mea, să am pace cu soţia mea, să am pace cu copiii mei, cu vecinii mei, cu colegii mei cu care lucrez împreună, să am pace în adunare şi afară de adunare, totdeauna şi în orice loc. Ai pace în adunare, dar dacă n-ai pace şi acasă... „întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii." Dacă Domnul Isus este cu noi, nici un lucru nu este prea greu.

„Urarea de sănătate este scrisă cu însăşi mâna mea: Pavel." El dicta scrisorile si altul le scria.

Epistola către Romani, de exemplu, este scrisă de un caligraf, Terţiu. Unii zic că Pavel avea o boală de ochi. Aceasta o deduc unii din faptul că la Galateni spune: „Dacă ar fi fost cu putinţă, aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat." „Acesta este semnul în fiecare epistolă; aşa scriu eu." Probabil avea un scris cam neregulat. De altfel scrisul în evreieşte este într-un fel şi în greceşte este în alt fel. în evreieşte, literele puteau să fie trase şi numai cu nişte linii, unite puţin între ele. Scrisul grecesc este însă mai rotund si este mai uşor. Probabil că Pavel, din pricina suferinţei lui de ochi, scria gros şi apăsat.

Dar de ce tine el ca salutarea să fie scrisă cu mâna lui? Pentru că erau şi unii care umblau cu minciuni şi scriau epistole în numele lui Pavel, ca să strecoare învătătura lor stricată. De aceea Pavel dă un semn de autenticitate, scrie salutarea chiar el. „Aşa scriu eu." Dacă nu veţi vedea iscălitura mea în felul acesta, nu este de la mine.

În sfârşit, cuvântul de la urmă este cel de la început: „Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi toti!" Nu este urare mai frumoasă si mai scumpă ca aceasta. Harul cuprinde orice lucru bun şi orice dar desăvârşit, care vine de sus, de la Părintele luminilor.