2 Petru 2:11-14

Contrastul dintre îngeri, mai mari în putere, şi învăţătorii falşi care sunt ca animalele fără minte (2.11,13)

Contrastul dintre versetele 11 şi 12 este foarte izbitor. Aceşti învăţători falşi sunt simpli oameni. Îngerii care sunt mai mari decât omul în puterea lor nu aduc nicio acuzaţie împotriva celor care sunt autorităţi, oricât de mult aceştia ar merita dezaprobare în felul nechibzuit în care lucrează. Însă învăţătorii aceştia, care vorbesc despre autorităţi într-un fel care ar arăta că ei ar fi mult mai mari decât îngerii, în realitate sunt – nu îngeri, ci – asemenea unor „animale din fire fără raţiune, făcute să fie prinse şi să piară“. Sărmanul animal fără raţiune – căci aşa este animalul – distruge fără nicio atenţie tot ce nu poate pricepe. Aşa sunt şi aceşti oameni; ei atacă şi distrug violent ceea ce nu înţeleg.

Batjocoresc ce nu cunosc şi pier în însăşi stricăciunea lor (2.12)

Mulţi învăţători de felul acesta sunt descrişi aici. Cât de categoric atacă ei temeliile vechi ale credinţei! Ce înseamnă autoritatea lui Petru, a lui Pavel, a lui Ioan sau chiar a lui Isus Însuşi în faţa cuvintelor şi scrierilor lor biciuitoare? Totuşi cel mai simplu om, care a fost născut din nou şi a devenit copil al lui Dumnezeu, îşi dă seama că ei n-au nici cea mai mică înţelegere în privinţa lucrurilor pe care le atacă.

Avem să tremurăm şi să fim intimidaţi de acestea atacuri, noi care suntem credincioşi în Hristos în felul de altădată, de la început? Nicidecum, nu este cazul. S-ar părea că nimic nu poate sta în faţa lor în pornirea lor nebună, dar este aşa numai pentru că Dumnezeu este îndelung-răbdător şi va veni timpul să-Şi arate dreptatea faţă de ei. Ni se reaminteşte lucrul acesta în cuvintele cu care se termină versetul 12. Credinţa lui Dumnezeu supravieţuieşte într-o sănătate deplină; învăţătorii falşi „pier în stricăciunea lor“ şi îşi primesc răsplata nelegiuirii lor.

Învăţătura lor: alianţa nesfântă cu lumea (2.13,14)

Cât de teribilă este acuzaţia adusă împotriva lor în versetele 13 şi 14!. Adulterul care îi caracteriza poate nu este literal în toate cazurile, însă în semnificaţia lui spirituală el se aplică desigur tuturor învăţătorilor falşi, pentru că ei fie că învaţă, fie că încuviinţează alianţa nesfântă cu lumea. De aceea ei nu numai că îşi găsesc plăcerea în înşelătoriile lor – în ideile cu totul greşite din gândurile lor – dar ei înşeală sufletele instabile, neştiutoare. Se distrug pe ei înşişi, dar ajung şi un blestem, distrugând şi pe alţii.