1 Tesaloniceni 5:1

　　Versetul 1: „Iar despre timpuri şi vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vi se scrie.“

　　Pentru a înţelege însemnătatea acestui verset şi a următoarelor, trebuie să cercetăm ce vrea să spună prin cuvintele „timpuri şi vremuri“. În unele cazuri, unde aceste două expresii sunt folosite diferenţiat una de alta, au acelaşi înţeles, adică pot fi înlocuite între ele. În trei cazuri sunt amintite împreună; aici şi în:

　　- Daniel 2.19-21: „Daniel L-a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor...: Binecuvântat fie Numele lui Dumnezeu din eternitate pentru eternitate, pentru că ale Lui sunt înţelepciunea şi puterea! Şi El schimbă timpurile şi evenimentele (vremurile). El dă jos pe împăraţi şi El ridică pe împăraţi.“

　　- Fapte 1.6-7: „Ei deci, fiind adunaţi împreună, L-au întrebat, spunând: Doamne, în acest timp restabileşti Împărăţia pentru Israel? Şi El le-a zis: Voi nu trebuie să cunoaşteţi timpurile sau vremurile pe care Tatăl le-a aşezat sub propria Sa autoritate.“

　　Dacă ţinem seama de contextul acestor trei versete, vom observa că expresia „timpurile şi vremurile“ se referă la evenimente care au de-a face cu pământul. Profetul Daniel aminteşte această expresie în legătură cu faptul că Dumnezeu pune şi dă jos pe împăraţi. Şi Domnul Însuşi aduce această expresie în legătură cu Împărăţia care va veni. „Timpurile şi vremurile“ sunt în legătură cu o perioadă de timp în care Domnul Isus Îşi va ridica, va institui Împărăţia Sa pe pământ, cu o perioadă de timp care va avea ca preludiu judecăţi masive pentru oameni.

　　„Timpurile“ şi „vremurile“ ne vorbesc despre arătarea Domnului Isus pe acest pământ. Dar care este diferenţa dintre aceste două cuvinte? „Timpuri“ (greceşte chronos) se referă la o durată de timp, care poate fi mai scurtă sau mai lungă, în orice caz este o perioadă de timp. „Vremurile“ (greceşte kairos) se referă mai mult la caracteristicile unei perioade. În acest cuvânt este ascuns mai mult gândul la o epocă. Un cercetător al Bibliei a formulat astfel explicaţia lui: „«Timpurile» se referă aici la lungimea intervalului înainte de a avea loc venirea şi la lungimea timpului cât va dura venirea propriu- zisă. «Vremurile» ne arată mai mult caracteristica acestei perioade de timp înainte, în timpul venirii şi după venire.“ Un alt scriitor explică deosebirea dintre aceste două cuvinte astfel: „Timpurile au legătură cu cantitatea, pe când vremurile au legătură cu calitatea.“

　　Dacă reţinem acestea, putem să înţelegem că apostolul nu mai era nevoit să-i înveţe pe tesaloniceni despre această temă. Nu mai era necesar să scrie despre ea. De ce? Ei cunoşteau lucrurile care erau în legătură cu venirea Domnului Isus pe pământ. În primul rând, apostolul i-a învăţat aceste lucruri când a fost la ei, iar în al doilea rând aveau scrierile Vechiului Testament, şi acolo era scris deja ceva despre evenimentele care vor avea loc în legătură cu instituirea Împărăţiei pe acest pământ. Profeţii Vechiului Testament s-au preocupat mult cu această temă. Deja Enoh a profeţit că Domnul va veni în mijlocul sfinţilor Săi ca să ţină judecata (Iuda 14). Vechiul Testament ne arată ce timpuri şi epoci vor veni peste acest pământ, toate găsindu-şi împlinirea la împlinirea timpului (adică în Împărăţia de o mie de ani).

　　Gândul venirii Domnului pe pământ nu era nou. Credincioşii au ştiut acest adevăr. Dar dacă a fost vorba despre răpire, atunci situaţia era alta. Acest adevăr, aşa cum este prezentat la sfârşitul capitolului 4, era nou pentru cei din Tesalonic. De aceea era necesară o descoperire din partea Domnului, ca să fie cunoscut acest adevăr.Versetul de faţă ne arată altceva decât ne arată ultimele versete din capitolul 4. Din nefericire, mulţi credincioşi nu fac diferenţa între aceste aspecte. În principiu este vorba despre o venire a Domnului (în multe locuri nu este diferenţiată), dar Noul Testament ne arată foarte clar că este o venire cu două aspecte, o venire care se desfăşoară în două faze.

　　Aici nu avem nădejdea Adunării, ci evenimentele care vor avea loc pe pământ. Dacă noi ca credincioşi trebuie să iubim arătarea Domnului Isus (2 Timotei 4.8) şi să aşteptăm descoperirea Lui (1 Corinteni 1.7), totuşi nădejdea noastră este îndreptată în primul rând spre venirea Sa pentru ai Săi. Noi aşteptăm răpirea, aşa cum ne este arătată în capitolul 4. Această venire are legătură cu cerul, arătarea Domnului are legătură cu acest pământ. Acesta este motivul pentru care răpirea credincioşilor nu este prezentată în mod direct nici în Vechiul Testament, nici în Apocalipsa. Profeţiile biblice prezintă întotdeauna evenimente în strânsă legătură cu pământul (astfel şi Adunarea, când este amintită în Apocalipsa, este întotdeauna în legătură cu pământul).Un cercetător al Bibliei a scris în această direcţie următoarele: „Adunarea, care se compune din toţi cei chemaţi afară din această lume, este cerească, atât în ce priveşte chemarea, cât şi menirea ei, ea nu aparţine pământului. Din acest motiv, răpirea de pe pământ a credincioşilor în cer nu este inclusă în desfăşurarea evenimentelor de pe acest pământ. De aceea nu găsim indicii în Vechiul Testament referitoare la răpire. O bună înţelegere a lucrurilor ne dă cheia cunoaşterii adevărurilor care au legătură cu diversele epoci, adevăruri care altfel ar rămâne ascunse.“Mulţi creştini, care nu au înţeles aceste adevăruri, încearcă să stabilească anumite evenimente şi întâmplări, care ar trebui să aibă loc înainte de răpire. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă cu totul altfel. Când este vorba despre ridicarea Împărăţiei, despre „ziua Domnului“ (versetul 2), atunci există anumite premise (a se vedea de exemplu 2 Tesaloniceni 2.3). Dar când este vorba despre venirea Domnului pentru ai Săi, atunci avem promisiunea Sa personală şi de neclintit: „Iată Eu vin curând.“ Altceva noi nu avem de aşteptat. Domnul poate veni chiar astăzi, ca să ne ia la Sine.