1 Corinteni 1:25-29

　　　　Semnificaţia crucii lui Hristos (vers. 25-29)

　　　　Să revedem acum aceste 25 versete ca să nu pierdem sensul argumentului apostolului în toate acestea. Corintenii îi înălţau pe oameni – pe nişte creştini, fără îndoială, şi probabil foarte dotaţi – ca drept conducători ai partidelor lor în adunarea lui Dumnezeu. Aceasta în fapt dădea o lovitură poziţiei supreme a lui Hristos; şi arăta că omul, puterea lui, înţelepciunea lui, darurile lui, aveau în mare măsură un loc prea mare în gândurile lor. Aceasta arăta în schimb că ei înţeleseseră destul de puţin semnificaţia crucii lui Hristos, care pune sentinţa condamnării lui Dumnezeu asupra omului şi a înţelepciunii lui. De aici rezultă predicarea crucii de către apostol, şi de aici înlăturarea înţelepciunii omeneşti în felul în care el o predica.Nevoia de predicare a crucii în felul lui Pavel nu este mai puţin simţită în secolul nostru decât în cel dintâi. Probabil este chiar mai mare, întrucât mai mult ca niciodată astăzi se pune accentul pe măreţia şi gloria şi înţelepciunea omului. Niciodată oamenii, uneori chiar şi cei care se numesc creştini, nu s-au simţit atât de mult încântaţi de puterea lor. Şi totuşi niciodată nu s-a dovedit lipsa lor de adevărată înţelepciune. Crucea pune toate în adevăratul lor loc. Ea face ca toate să depindă de Hristos care a suferit aici. Ea face să fie nimic omul care l-a pus pe ea (pe cruce). Şi este drept să fie aşa.Am învăţat noi şi am înţeles sensul pe care-l are crucea? Multe milioane de persoane din creştinătate au schimbat-o într-un simbol elegant care să fie pus pe clădiri folosite cu scop religios, sau chiar purtate pe piept, făcute din aur şi pietre scumpe. Partea noastră să fie s-o gravăm pe „tablele de carne ale inimii“, încât să ne ferim şi să terminăm cu gloria ieftină a omului, şi întotdeauna să căutăm gloria lui Hristos; în felul acesta vom evita să dăm mare importanţă vreunui om, chiar şi a celui mai bun om, şi mai presus de toate de a ne da importanţă nouă înşine. Pentru noi, Hristos să fie cel dintâi, Hristos până la sfârşit, Hristos de la un capăt până la altul al căii – Hristos puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.După ce a dezvăluit semnificaţia crucii lui Hristos, apostolul continuă să arate că înţelesul ei a fost întărit de rezultatele pe care le-a produs. El îi roagă pe corinteni să se uite la chemarea lor, pentru că prin predicarea crucii fuseseră chemaţi. Dar puţini dintre ei erau cunoscuţi că făceau parte din cei înţelepţi sau puternici sau de neam ales din lume. Dimpotrivă, pentru că toţi aceia erau înclinaţi să se împiedice de un astfel de mesaj. Dumnezeu a ales mai degrabă pe cele nebune, cele slabe, cele de jos, cele dispreţuite, şi chiar pe cele care nu sunt.În fiecare caz apostolul le vorbeşte fără îndoială potrivit cu ceea ce erau ei în ochii oamenilor, şi este uimitor că Dumnezeu a trebuit să aleagă şi să folosească pe unii ca aceştia pentru a-i face de ruşine şi a-i înlătura pe cei care se socoteau ei înşişi înţelepţi şi onorabili. În acelaşi timp, aceste cuvinte ar putea fără îndoială să fie aplicate la ceea ce corintenii fuseseră în adevăr în zilele dinaintea întoarcerii lor la Dumnezeu, şi deci minunea este că ei au devenit ceea ce erau acum, ca rod al alegerii şi lucrării lui Dumnezeu. Dar din orice punct de vedere am privi, semnificaţia crucii este aceeaşi. Rezultatele practice ale alegerii lui Dumnezeu şi a chemării Sale prin predicarea crucii erau de aşa fel încât să nu aducă onoare omului. Nici o făptură să nu se laude înaintea Lui! Cine se laudă să se laude în Domnul.