1 Corinteni 1:1-16

O adunare numeroasă fusese formată la Corint prin slujba lui Pavel (Fapte 18.10); şi apostolul, tot atât de fidel ca păstor pe cât de zelos ca evanghelist, continuă să vegheze asupra ei cu o grijă plină de afecţiune (comp. cu 2 Corinteni 11.28). Le scrie din Efes această primă scrisoare, adresată în acelaşi timp către „toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos“ (v. 2). Dacă facem parte dintre aceştia, ea este deci şi pentru noi.Pavel a primit de la Corint veşti neplăcute. În această adunare se iviseră diverse dezordini. Înainte însă de a aborda aceste subiecte dureroase, le aduce aminte acestor credincioşi de bogăţiile lor spirituale, atribuindu-le harului lui Dumnezeu (v. 4,5). Pentru a putea aprecia mai bine responsabilitatea noastră şi pentru a lua mai în serios viaţa creştină, să încercăm din când în când să facem bilanţul inestimabilelor noastre privilegii. Şi să ştim să-I mulţumim Domnului, aşa cum face aici apostolul.Prima mustrare adusă adunării din Corint este cu privire la dezacordurile dintre ei – tendinţă care ne pândeşte şi pe noi uneori! Ei urmau un om (Pavel, Apolo, Chifa şi Hristos, pe care-L considerau un învăţător mai bun decât alţii: Ioan 3.2), în loc să fie uniţi în comuniunea cu „Isus Hristos, Domnul nostru“, Fiul lui Dumnezeu (v. 9). Fie ca această comuniune să fie întotdeauna partea noastră! (1 Ioan 1.3).