Capitolul 3 - Adunarea ca Trup al lui Hristos

Dacă în capitolul întîi am reuşit - aşa sper cel puţin - să dobîndim o anumită privire de ansamblu asupra felului de a lucra al lui Dumnezeu în diferitele dispensaţii, asupra originii, esenţei şi a menirii Adunării lui Dumnezeu, aş dori ca, înainte de a ne opri la strîngerea laolaltă a Adunării, să privim mai îndeaproape caracterele diferite ale Adunării, aşa cum le prezintă Sfînta Scriptură, cu ajutorul a patru simboluri.

Dacă Dumnezeu foloseşte imagini pentru a ne prezenta clar gîndurile Sale, atunci aceste imagini sînt, faţă de comparaţiile noastre, foarte precise şi nimerite, pline de înţelepciune dumnezeiască şi care nu „şchiopătează". Noi însă ar trebui să nu amestecăm diferitele imagini pe care Dumnezeu le dă despre acelaşi lucru pentru a ne da învăţături diferite, cum din nefericire facem deseori! Un trup nu este o casă, o lumină nu este o mireasă! Este aceeaşi Adunare, dar prezentată de fiecare dată sub alt aspect. Astfel Scriptura nu vorbeşte de mădulare ale unei biserici sau ale Bisericii, ci de mădulare ale Trupului lui Hristos.

Să luăm încă un exemplu pentru a face mai clară această problemă, deoarece unii cred că, dacă Aduna-rea este Trupul lui Hristos, nu poate fi în acelaşi timp şi Mireasa lui Hristos. Cel credincios este desemnat în Sfînta Scriptura prin diferite nume: el este un copil al lui Dumnezeu, un fiu al lui Dumnezeu, un sfînt, un ucenic al Domnului etc. Dar copil nu este acelaşi lucru cu fiu, un sfînt nu este acelaşi lucru cu un ucenic. Poate fi vorba de aceeaşi persoană, dar caracterul ei este de fiecare dată altul. Pentru a recunoaşte privilegiile şi responsabilităţile acestei persoane, este necesar a înţelege poziţia în care o vede Dumnezeu. Tot aşa este cu Adunarea lui Dumnezeu. Dumnezeu a adus-o în diverse relaţii cu Sine şi cu Fiul Său, iar pentru a ne face să înţelegem aceste relaţii duhovniceşti, El foloseşte diferite simboluri sau denumiri metaforice.

Într-o mulţime de locuri din epistolele nou-testamentale, Adunarea ne este prezentată ca Trup al lui Hristos. Cu ajutorul imaginii corpului uman, Duhul Sfînt doreşte să trezească în noi ideea unei unităţi şi a unei legături strînse. Ce este trupul nostru în domeniul firesc? În general înţelegem prin acesta fiecare parte care nu este capul nostru; nu ne putem imagina un corp fără cap, după cum nu ne putem imagina nici un cap fără corp. În imaginea Trupului lui Hristos ne este prezentată Adunarea în legătura ei dumnezeiască, în minunata ei unitate cu Hristos, Capul din cer. Acest lucru l-am văzut atunci cînd ne-am oprit la Efeseni 2.

Prin ce nu este format Trupul

Prin ce s-a format Trupul lui Hristos? Uneori, pentru a explica un lucru, este foarte util a lămuri ce nu este acel lucru, de aceea să ne gîndim prin ce nu se obţine această unitate, fapt care ne-ar aduce lumină în problema pe care o tratăm!

- Nu prin credinţa personală a omului. Desigur, credinţa este o condiţie indispensabilă pentru a avea parte de această binecuvîntare, dar cre-dinţa este conform caracterului său, un lucru personal şi nu uneşte. Credinţa a existat, după cum am văzut, şi în epoci anterioare, dar Trupul lui Hristos nu a existat.

- Nu prin primirea vieţii noi. Viaţă dumnezeiască au avut şi credincioşii din Vechiul Testament, de asemenea ucenicii Domnului, înaintea morţii şi a învierii Sale. Şi totuşi în acea vreme încă nu exista Adunarea lui Dumnezeu, Trupul lui Hristos.

- Nu prin întruparea lui Hristos (ca om). Este o idee cu totul greşită că Domnul Isus, prin întruparea Sa, S-a făcut una, s-a legat cu omenirea căzută în păcat. Ca Om pe acest pămînt a fost, cum se arată în Ioan 12.24, adevăratul bob de grîu, şi ca atare singur: El nu S-a făcut una cu noi în starea noastră decăzută.

Condiţii dumnezeieşti pentru formarea Trupului

Înainte ca Adunarea să poată exista, Domnul Isus trebuia să guste moartea, bobul de grîu trebuia să cadă pe pămînt şi să moară. Prin învierea lui Isus Hristos dintre cei morţi, Dumnezeu confirmă că a fost satis-făcut pe deplin prin lucrarea Fiului Său. În timpul următoarelor patruzeci de zile, în care Domnul S-a prezentat alor Săi prin multe semne sigure că este viu, fiind văzut de ei şi vorbind despre lucruri privitoare la împărăţia lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1.3), Duhul Sfînt încă nu era pe pămînt; citim în Ioan 7.39: “căci Duhul Sfînt încă nu era, fiindcă Isus nu fusese încă slăvit". Abia cînd Domnul Isus a fost primit în cer şi a fost încununat cu cinste şi cu slavă, s-a împlinit făgăduinţa Tatălui, Duhul Sfînt a fost trimis peste ai Săi. După cum am văzut, aceasta s-a petrecut în ziua Cincizecimii. A fost ora de naştere a Adunării: prin coborîrea Duhului Sfînt s-a constituit Trupul lui Hristos, această minunată unitate, despre care citim la 1 Corinteni 12, versetul 13.

Dacă vorbim despre condiţiile necesare pentru formarea Trupului şi constatăm, înainte de toate, că numai prin întruparea lui Hristos, oricît de neînţeles ar fi aceasta, nu s-a putut forma Trupul, atunci mai adăugăm că întruparea Domnului nostru a fost, bineînţeles, una dintre condiţiile esenţiale: dacă ar fi rămas în slava Sa ca Dumnezeu, niciodată nu ar fi putut exista o unire cu El.

Botezul cu Duhul Sfînt a fost cel care (potrivit învătăţurii din 1 Corinteni 12) i-a unit pe cei credincioşi într-un Trup. Să recapitulăm pe scurt cele amintite pînă acum:

- Nu putea să existe un Trup înainte ca Hristos, Capul, să fie în cer.

- Adunarea nu putea să aibă un început înainte de a avea loc botezul cu Duhul Sfînt în ziua Cincizecimii.

Menţionarea în patru epistole

În Faptele Apostolilor, în relatarea inspirată despre Biserica de la început, nu găsim încă învăţătura despre Trupul lui Hristos, însă întîlnim faptul în sine. în capi-tolul 9 însă, cînd Isus se arată lui Saul, remarcăm o preţioasă aluzie la acest minunat adevăr: în cuvintele „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?" (El nu spune: „De ce Îmi prigoneşti ucenicii?" compară cu Faptele Apostolilor 9.4), Domnul Se face în chip minunat una cu ai Săi Prigonind pe poporul Său, Saul Îl prigonea pe Domnul Însuşi. Prin forma întrebării Sale, El face aluzie la adevărul că cei credincioşi ai Săi de pe pămînt sînt o parte din El însuşi.

Învăţătura despre Adunare ca Trup al lui Hristos ne este dată în patru epistole ale lui Pavel din Noul Testament: în Epistola către Romani, în întîia epistolă către Corinteni şi în epistolele către Efeseni şi Coloseni. Pe cînd în epistola către Efeseni vedem Adunarea în rostul ei veşnic, după hotărîrea lui Dumnezeu şi cu aceasta, poziţia ei slăvită în Hristos, în epistola către Coloseni este prezentată mai mult slava Capului în cer. Este voia lui Dumnezeu ca splendorile morale ale Capului să fie prezentate în Trup aici pe pămînt, în timpul de faţă. De aceea apostolul descrie slava acestei „taine" cu remarcabila expresie care este totodată cuvîntul cheie pentru întreaga epistolă: „Hristos în voi, nădejdea slavei" (capitolul 1.27). Prima menţionare a Trupului lui Hristos se află la Romani 12.4-5, menţiune către care vrem să ne întoarcem puţin: „Căci, după cum în trup avem mai multe mădulare şi mădularele n-au toate aceeaşi lucrare, tot aşa şi noi, fiind mulţi, sîntem un singur Trup în Hristos şi fiecare în parte mădulare unii altora." (Romani 12.4-5)

O imagine uşor de înţeles! După cum noi avem în corpul nostru omenesc mai multe mădulare care formează împreună un trup, tot aşa noi, ca oameni credincioşi, sîntem mădulare unii altora, dar formăm împreună acel singur Trup în Hristos. Noi - aceasta îi are în vedere pe toţi creştinii adevăraţi. Şi după cum mădularele trupului nostru firesc îndeplinesc diverse lucrări şi funcţii, tot astfel şi mădularele Trupului lui Hristos au de îndeplinit diferite lucrări. La acest punct important ne vom referi într-un capitol viitor, cînd ne vom ocupa de darurile pe care le-a dat Domnul „oamenilor", Adunării Sale (Efeseni 4.8).

Legătura credincioşilor între ei este ideea dominantă a acestui loc din Epistola către Romani: eu nu pot să mă descurc fără tine şi nici tu fără mine. Ceea ce ne uneşte nu este o învăţătură sau o oarecare mărturie de credinţă, ci Duhul Sfînt, după cum vom vedea îndată.

Botezaţi ca să alcătuim un singur Trup

În 1 Corinteni 12.12-13, întîlnim pentru a doua oară în această epistolă adevărul despre acest singur Trup, după ce în capitolul 10 este amintită pe scurt în legătură cu Masa Domnului: „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, dar toate mădularele trupu-lui, măcar că sînt mai multe, sînt un singur trup, tot aşa este şi Hristos. Căci printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur Trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh." (1 Corinteni 12.12-13)

Pentru a prezenta unitatea credincioşilor, cu toată diversitatea şi varietatea lor personală, apostolul Pavel foloseşte aici din nou imaginea corpului uman. După cum trupul firesc. în ciuda faptului că este format din mădulare multe şi variate, formează un organism legat, tot astfel şi Adunarea este un întreg armonios, o unitate organică şi înnobilată cu diverse daruri, pe care Duhul le împarte după cum voieşte. Asupra acestor daruri vom zăbovi într-un capitol viitor. Atît de strînsă este legătura dintre Cap şi Trup, încît Hristos şi Adunarea poartă un singur nume: „Hristos" („tot aşa este şi Hristos"). Noi nu am fi îndrăznit să exprimăm astfel acest lucru, ci am fi spus. cu siguranţă: „tot aşa este şi Adunarea". Minunat har al lui Dumnezeu! Dumnezeu priveşte pe Hristos şi Adunarea ca pe un om tainic, ca-re, deşi are multe mădulare, este în mod desăvîrşit una. Adunarea este făcută una cu El şi aceasta pentru că „printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur Trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh". În acest Trup au luat sfîrşit toate deosebirile religioase şi sociale; Hristos este „totul şi în toţi" (Coloseni 3.11).

A fi botezat într-un Duh (sau în puterea unui Duh) nu înseamnă a primi viaţă dumnezeiască. Acest botez nu este dăruit, după cum am văzut deja, unor necre-dincioşi morţi, ci acelora care sînt deja înviaţi. Duhul Sfînt, pe care Dumnezeu L-a trimis pe pămînt în ziua Cincizecimii, ca răspuns la lucrarea împlinită a Fiului Său. i-a unit pe credincioşii adevăraţi cu Hristos în slavă şi pe credincioşi între ei. Ce i-a făcut deci pe credincioşi mădulare în Trupul lui Hristos? Botezul cu Duhul Sfînt! Nicidecum botezul în apă; acesta este un lucru pur personal („fiecare din voi să fie botezat": Faptele Apostolilor 2.38), el este o îngropare ce are loc în moartea lui Hristos (Romani 6.2-3).

Există vreo diferenţă între „am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur Trup" şi „am fost adăpaţi dintr-un singur Duh"? Ce înseamnă aceste expresii? Îndrăznesc să dau următoarea explicaţie referitor la ce înseamnă aceste expresii. „De un singur Duh" arată clar influenţa dumnezeiască, puterea aflată în acţiune în lucrarea tainică, care este „botezul cu Duh Sfînt" (deşi Duhul Sfînt este, bineînţeles, în mod absolut Dumne-zeu, o Persoană a Dumnezeirii). „Ca să alcătuim un singur Trup" arată în schimb rezultatul care trebuia obţinut şi care s-a obţinut. „Am fost adăpaţi dintr-un singur Duh " mi se pare că arată calea (felul şi modalita-tea) prin care a fost obţinut acest rezultat. Cuvîntul gre-cesc potizo înseamnă a adăpa, a da de băut. Propoziţia „Şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh" spune deci: noi toţi am fost conduşi ca să bem acel singur Duh, Duhul Sfînt. Cred că nu este vorba doar de o însufleţire, de una şi aceeaşi convingere, ci presupun că este vorba de primirea personală a Duhului Sfînt. Poate fi o aluzie la Ioan 7.37-39, versete de care ne-am ocupat deja. Acolo rezultatul era că rîuri de apă vie vor curge din trupul fiecăruia. Aici rezultatul este că fiecare credincios în parte, prin primirea personală a Duhului Sfînt, va fi adăugat acelui singur Trup, Trupul lui Hristos.

Versetul 13 din 1 Corinteni 12 este o afirmaţie absolută făcută la timpul trecut şi desemnează un proces încheiat în trecut: „Căci printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur Trup ... şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh." Aceasta mă conduce la observaţia că nu în fiecare zi există din nou un botez cu Duh. Trupul nu este alcătuit întotdeauna din nou. Domnul Isus a vorbit despre aceasta în Faptele Apostolilor 1.5, iar faptul în sine s-a petrecut în ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2). La început doar credincioşii dintre iudei au format Adunarea. în Faptele Apostolilor 8 şi 10 sînt introduşi apoi credincioşii dintre samariteni şi dintre naţiuni. Trupul lui Hristos şi-a obţi-nut forma intenţionată şi deplină abia atunci cînd şi credincioşii dintre naţiuni au fost introduşi în acest întreg. De aceea spune apostolul: „fie iudei, fie greci". Dar această adăugare de mai tîrziu niciodată nu este numită în Sfîntă Scriptură „botezul cu Duhul Sfînt", ci pecetluire şi ungere (citeşte în 2 Corinteni 1.21-22; Efeseni 1.13-14; 4.30; 1 Ioan 2.20). Credinciosul care se bazează astăzi, în vremea harului, prin credinţă, pe lucrarea lui Hristos, primeşte în mod personal Duhul Sfînt, fiind pecetluit sau uns cu El. Este acelaşi Duh Sfînt; şi prin faptul că Dumnezeu Duhul Sfînt locuieşte acum în trupul celui credincios ca într-un templu (1 Corinteni 6.19), acesta devine un mădular al Trupu-lui lui Hristos. Privilegiu nemăsurat!

Faptul că Scriptura evită folosirea expresiei botezul cu Duhul Sfînt pentru adăugarea şi a altora, personal, după ziua Cincizecimii, se poate vedea în cîteva exemple din cartea Faptele Apostolilor:

,,»Pocăiţi-vă«, le-a zis Petru, »şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Sfîntului Duh«" (citeşte în Faptele Apostolilor 2.38).

„Aceştia s-au coborît şi s-au rugat pentru ei ca să primească Duh Sfînt. Căci nu se coborîse încă peste nici unul dintre ei, ci fuseseră numai botezaţi pentru Numele Domnului Isus" (capitolul 8.15-16).

„În timp ce Petru spunea cuvintele acestea, Duhul Sfînt S-a coborît peste toţi cei ce ascultau Cuvîntul" (capitolul 10.44).

„Aici a întîlnit cîţiva ucenici şi le-a zis: »Aţi primit voi Duh Sfînt cînd aţi crezut?« ... Cînd şi-a pus Pavel mîinile peste ei, Duhul Sfînt a venit peste ei" (capitolul 19.1, 2, 6).

Am încercat să arăt că botezul cu Duhul Sfînt a fost un eveniment unic, prin care a fost constituit Trupul lui Hristos pe pămînt, şi că toţi credincioşii, din toate timpurile următoare, au parte de această binecuvîntare, prin primirea personală a Duhului Sfînt. Poate este necesără, pentru continuarea explicaţiei, adăugarea unei imagini pe care a folosit-o în acest scop un slujitor al lui Dumnezeu, care nu de mult a plecat acasă.

Să ne imaginăm o frumoasă zi de vară, fără vînt şi un lac liniştit. Pe malul lacului creşte trestie, destul de deasă, astfel că unele fire pătrund pînă la mijlocul lacu-lui. Să aruncăm acum o pietricică în mijlocul lacului. Aceasta se scufundă, iar pe suprafaţa apei ia naştere un val care se întinde în mod concentric. Aruncarea acestei pietre poate să corespundă zilei Cincizecimii, iar valul, la început mic, simbolizează mica ceată din odaia de sus, pe cei o sută douăzeci.

Să ne întoarcem la imagine: cercul însă se lărgeşte repede şi ajunge la trestie, pe care o cuprinde. Şi în timp ce valurile concentrice se întind tot mai mult şi ajung la mal, cuprind tot mai multe plante şi în final pe toate. Tot astfel, fiecare suflet salvat prin credinţa în Hristos şi pecetluit cu Duhul Sfînt este introdus în botezul Duhului Sfînt. Nu este de fiecare dată un botez nou, dar toţi cei pecetluiţi au parte de această binecuvîntare, fac parte din aceeaşi unitate minunată.

Trupul lui Hristos sub aspectul său temporar

Acum este timpul să arătăm că adevărul despre Trupul lui Hristos ne este prezentat în Scriptură sub trei aspecte: unul temporar, unul local şi unul veşnic.

Din cercetarea capitolului 12 din 1 Corinteni am învăţat deja că toţi credincioşii împreună formează Trupul lui Hristos; dar acum fac o completare importantă: toţi credincioşii care trăiesc pe pămînt într-un anumit timp, între ziua Cincizecimii şi răpire. După felul de exprimare al apostolului din 1 Corinteni 12, nu reiese gîndul că o parte a Trupului este în cer şi alta pe pămînt. Că el se gîndeşte numai la credincioşii în viaţă și nu la cei plecaţi acasă, în Paradis, o dovedeşte clar expresia din versetul 26: „Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el ...", deoarece in cer nu mai suferă nici un mădular. Cei adormiţi nu fac parte din Trupul lui Hristos pe pămînt, tot astfel cum recruţii concediaţi sau rezerviştii nu fac parte din trupa activă. Trupul care, după cum ne amintim, a fost Templul Duhului Sfînt, este acum în mormînt şi cade pradă putrezirii. Prin locuirea Duhului Sfînt în trupul celui credincios, acesta a devenit un mădular al Trupului lui Hristos, dar acum acest cort este „desfăcut" (2 Corinteni 5.1)

[În nici un moment al existenţei sale pe pămînt. Trupului lui Hristos nu-i lipseşte nici un mădular. Un trup incomplet, adică mutilat, nu face parte din învăţătura Scripturii despre Adunarea lui Dumnezeu. De aceea să nu ne rugăm ca Domnul să mai „adauge mădulare" Trupului Său. Trupul este, în ce priveşte mădularele sale, după gîndul lui Dumnezeu, intact şi complet. Că el însă creşte cu creşterea pe care i-o dă Dumnezeu şi la anumite prilejuri acţionează, este în mod evident învăţătura Scripturii. Aceste două lucruri însă nu le-ar putea face dacă i-ar lipsi unele mădulare. De aceea nu este lipsit de importanţă faptul că Scriptura vorbeşte numai atunci de mădularele Trupului, de încheieturi şi legături, cînd Trupul este prezentat ca întreg, existînd pe pămînt:

„... să creştem în toate pînă la Cel care este Capul, Hristos. Din El, tot Trupul, bine alcătuit şi strîns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi face creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste" (Efeseni 4.15-16).

„Neţinîndu-se strîns de Capul, din care tot Trupul, hrănit şi strîns unit, prin încheieturi şi legături, creşte cu creşterea lui Dumnezeu" (Coloseni 2.19).]

Bineînţeles că toţi cei adormiţi din vremea harului, care astăzi de asemenea sînt „în rezervă", vor fi cu toţii prezenţi în ziua „mobilizării generale", Când Domnul Isus va reveni pentru răpirea Miresei, atunci toţi vor face parte din Trupul lui Hristos sub aspectul său veşnic. Dar cînd este prezentat Trupul lui Hristos pe pămînt, atunci cei adormiţi nu fac parte din el.

Acest mod de a privi Trupul l-am putea numi deci aspectul său temporar. El ne arată ce este Trupul lui Hristos şi cum trebuie să-l reprezinte credincioşii în aceste vremuri. Acest aspect este important nu numai în ceea ce priveşte plinătatea Trupului lui Hristos în fiecare moment al existenţei sale pe pămînt, ci şi într-o perspectivă care atinge puternic şi viaţa de legătură frăţească: Scriptura nu cunoaşte adunări locale independente unele de altele. Că există adunări locale, de acest fapt ne vom ocupa îndată; ele însă nu sînt independente unele de altele, deoarece toate formează împreună acel unic Trup al lui Hristos pe pămînt. Indiferent unde pe pămînt Trupul îşi găseşte o expresie vizibilă (acesta este un alt aspect), el creşte cu creşte-rea lui Dumnezeu. Toţi credincioşii în viaţă aparţin acestui Trup al lui Hristos. Acest Trup creşte prin aceea că fiecare credincios în parte în calitate de legătură şi încheietură împlineşte funcţiile care îi sînt transmise de Cap. Aici nici un mădular nu poate spune despre celă-lalt: „N-am trebuinţă de tine". Eu nu mă pot descurca fără tine şi tu nu te poţi descurca fără mine. Şi chiar dacă tu ai locui la Polul Nord şi eu la Polul Sud, aceasta nu schimbă cu nimic acest principiu - atît de mult sîntem un Trup în Hristos. Aceasta a fost şi învăţătura din 1 Corinteni 12. Şi dacă un mădular nu poate spune despre celălalt: „N-am trebuinţă de tine" (vezi 1 Corinteni 12.21). cu cît mai puţin poate spune atunci o adunare locală despre alta, că nu are trebuinţă de ea!

Independenţa nu este niciodată un principiu dumnezeiesc. În calitate de mădulare. Dumnezeu ne-a făcut dependenţi de Hristos, Capul Trupului şi ne-a făcut dependenţi şi unul de celălalt. Nici în rînduiala creaţiei lui Dumnezeu nu stăpîneşte niciodată principiul independenţei, din moment ce El ne-a dat tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile (Faptele Apostolilor 17.25). A pretinde independenţă în lucrurile duhovniceşti, în ultimă instanţă nu este altceva decît liberalism şi încăpăţînare.

Că o „adunare locală" ar putea acţiona conform altor principii decît altă adunare este un fapt care nu se potriveşte deloc cu gîndurile şi cu duhul Sfintei Scrip-turi. Dacă apostolul Pavel a fost folosit de Dumnezeu pentru a arăta rînduiala în Adunare (şi acesta este cazul în prima epistolă către Corinteni), atunci el nu scrie numai către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, ci şi tuturor care cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru (citeşte în 1 Corinteni 1.2). Ce le-a scris credincioşilor din Corint este valabil în aceeaşi măsură pentru fiecare dintre aceia care ÎI recunosc pe Hristos ca Domn, indiferent de adunarea locală de care aparţin. Cînd apostolul l-a trimis pe Timotei, copilul său preaiubit, la corinteni, ca să le aducă aminte de căile sale în Hristos, atunci el adaugă: „cum învăţ eu pretutindeni, în toate bisericile" (capitolul 4.17). Cînd el le vorbeşte în capitolul 7 despre relaţia dintre bărbat şi femeie, îşi încheie învă-ţăturile legate de acest subiect cu cuvintele: „Încolo, fiecare să umble aşa cum l-a aşezat Domnul, aşa cum l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rînduiala pe care am aşezat-o în toate bisericile" (versetul 17). Şi ce le-a poruncit apostolul privitor la strîngerea de ajutoare tuturor bisericilor Galatiei, era tot atît de valabil pentru corinteni şi este şi astăzi pentru noi (capitolul 16.1).

Toate acestea ne arată că nu a existat şi nu poate să existe independenţă între credincioşii din diverse locuri. Nu ar fi altceva decît o negare totală a adevărului despre Trupul unic al lui Hristos pe pămînt. Cînd vom ajunge la „legarea şi dezlegarea" făcută de Biserică, vom vedea că hotărîrile adunărilor locale erau angajamente pentru întregul Trup pe pămînt. Dacă ele sînt recunoscute în cer (Matei 18.18), nu ar trebui atunci să fie recunoscute şi să aibă valabilitate, cu atît mai mult, în fiecare loc de pe pămînt, unde credincioşii se adună în unitatea Duhului? Se referă expresia „dinăuntru", din 1 Corinteni 5.12, numai la adunarea locală? Nu, cu mult mai mult, la întreaga Adunare, după cum „afară" se referă la toţi cei care sînt în afara ei, în această lume? Şi darurile din Efeseni 4: apostoli, proroci, evanghelişti, păstori şi învăţători - nu le-a dat Hristos întregului Trup?

Nu, Scriptura nu cunoaşte ideea unei confederaţii de adunări locale, dintre care fiecare este pe deplin auto-nomă. Să reţinem ce ni se spune în Efeseni 4.4: „Este un singur Trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre." Dumnezeu doreşte să ne străduim să păstrăm unirea Duhului prin legătura păcii (versetul 3), subiect care ne va preocupa spre sfîrşitul cărţii. Dar să reţinem încă o dată, cu toată insistenţa: tăgăduirea Trupului lui Hristos sub aspectul său temporar conduce în mod inevitabil la principii şi practici nebiblice, care necinstesc în cea mai mare măsură Capul Trupului, pe Hristos, în cer, şi aduc mari pagube copiilor lui Dumnezeu.

Trupul lui Hristos într-un anumit loc

Am folosit de mai multe ori expresia adunare locală. Asupra acestui aspect al Trupului lui Hristos dorim să insistăm acum. Un verset important pentru subiectul nostru se află în 1 Corinteni 12.27: „ Voi sînteţi Trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele Lui".

Apostolul a vorbit într-un mod general, care cuprin-de pe toţi credincioşii de pe pămînt, despre Trup, despre mădularele sale şi despre funcţiile lor multiple, pe care le exercită în folosul întregului (versetele 14-26). Acum însă spune în mod surprinzător: „Voi sînteţi Trupul lui Hristos". La cine se referă acel „voi"? Evident, la credincioşii din Corint, după cum ne arată formulele de adresare în cele două epistole către sfinţii din Corint (1 Corinteni 1.2; 2 Corinteni 1.1). Ei nu sînt priviţi doar ca nişte credincioşi în acel loc, ci ei alcătu-iau adunarea locală a lui Dumnezeu din Corint şi aceasta la rîndul ei, era expresia adevărului mai mare, singurul Trup.

Aici avem deci Trupul lui Hristos în aspectul său local, ceea ce constituie o latură deosebit de importantă, dacă este vorba de respectarea acelui singur Trup şi de strîngerea noastră ca mădulare ale Trupului Său. Dumnezeu vrea ca Trupul lui Hristos să devină vizibil într-un loc sau altul de pe pămînt. în acest sens, credin-cioşii din Corint au fost Trupul lui Hristos din Corint. Ei nu au fost Trupul universal al lui Hristos în Corint, astfel încît alţi credincioşi din alte locuri să fie excluşi (este semnificativ faptul că, în greacă, lipseşte articolul înainte de „trup"); ei purtau însă, ca adunare locală, caracteristicile Trupului lui Hristos şi pe acestea trebuia să le manifeste în locul în care se găseau.

Acestea sînt şi astăzi gîndurile lui Dumnezeu pentru fiecare adunare locală. Chiar dacă copiii lui Dumnezeu înţeleg sau nu, Dumnezeu îi consideră pe toţi credincioşii, dintr-un anumit loc ca Trup al lui Hristos, în locul acela, deci ca expresie a Trupului lui Hristos în acel loc. Ei au privilegiul şi răspunderea de a lucra pentru Hristos şi conform unităţii Trupului Său în care se află. Există doar un singur Trup, după cum există doar un singur Cap - Hristos. Orice independenţă este exclusă; şi fiecare credincios sincer va putea recunoaşte chiar de acum că aceste principii sînt de o importanţă extremă pentru strîngerea locală a celor credincioşi. Desigur, Biserica se află astăzi într-o stare de ruină şi nici un grup de credincioşi dintr-un loc nu poate afirma că este Trupul lui Hristos acolo. Dumnezeu însă nu ne dă, pentru zilele decăderii, alte principii conform cărora să acţionăm. Noi sîntem chemaţi, atunci ca şi acum, să reprezentăm acest caracter al unităţii singurului Trup şi să respingem tot ce contrazice marele adevăr despre singurul Trup. Să ne dea Dumnezeu har pentru aceasta şi să binecuvînteze această carte!

Taina voii Sale

La finele capitolului întîi al epistolei către Efeseni, Trupul lui Hristos ne este prezentat sub aspectul veşnic sau putem spune, de asemenea, Trupul lui Hristos aşa cum există el în hotărîrea lui Dumnezeu. Înainte de a ne ocupa mai îndeaproape cu acest deosebit de preţios aspect al Adunării, este desigur bine să fim lămuriţi asupra a ceea ce Dumnezeu Şi-a propus în El Însuşi să aducă „pentru administrarea plinătăţii timpurilor", adică pentru timpul împărăţiei de o mie de ani. Aceas-tă hotărîre a lui Dumnezeu în privinţa lui Hristos şi a Bisericii în acea ultimă epocă este numită în versetul 9 „taina voii Sale", al cărei apogeu este de “... a uni în Hristos toate lucrurile care sînt în ceruri şi pe pămînt" (versetul 10); este voia lui Dumnezeu ca Hristos, în calitate de Om slăvit, să stăpînească peste întregul univers. Aceasta este o primă şi covîrşitoare parte a acestei taine. Cea de a doua parte, subordonată pri- meia, este descrisă în versetele 11-14: credincioşii din vremea harului au obţinut prin El o parte de moştenire care constă în aceea că vor domni împreună cu El. În împărăţia de o mie de ani, Hristos va avea şi va exercita supremaţia absolută asupra cerului şi a pămîntului, care atunci nu vor mai fi despărţite, ci vor forma un tot unitar sub împărăţia Lui, de pace. El va stăpîni peste tot. nu însă peste Adunarea Sa: ea va stăpîni cu El *.

Adunarea posedă încă de pe acum marele privilegiu şi binecuvîntarea nemăsurată de a fi unită cu Hristos, de a aparţine lui Hristos şi de a fi în Hristos. Cît de mari sînt binecuvîntările de care se poate bucura Adunarea! Desigur, şi ea a eşuat în mărturia responsabilă a lui Hristos pe pămînt, după cum şi omul a eşuat în fiecare dispensaţie anterioară. Am văzut acest lucru în capitolul 1, cînd am privit cele şapte dispensaţiuni. Dar la plinătatea timpurilor, în cea de-a şaptea dispensaţiune, Hristos va împărăţi ca Om şi va împlini toate gîndurile lui Dumnezeu, tocmai în acel loc în care pînă atunci Dumnezeu a fost necinstit de către om. În cei o mie de ani ai domniei lui Hristos, toată creaţia va beneficia de binecuvîntările împărăţirii Sale, binecuvîntări care izvorăsc numai din harul lui Dumnezeu. Faptul că în Apocalipsa 20.4 se spune şi despre martirii necazului celui mare că vor domni împreună cu Hristos, dovedeşte clar că aici, în partea a doua a tainei, nu este vorba de latura cea mai înaltă a privilegiilor Adunării. Totuşi poziţia deosebită a Adunării şi relaţia ei cu Hristos rămîn în picioare pentru veşnicie şi au la bază lucrarea îndeplinită de Hristos la Golgota. Tristeţea şi durerea, creaţia supusă deşertăciunii (Romani 8.20 etc.), perioada orbirii duhovniceşti a poporului lui Dumnezeu din timpuri străvechi (Israel) şi perioada domniilor nebuneşti ale naţiunilor îşi vor găsi atunci sfîrşitul. Nici slăbiciunea Adunării, cu separările ei şi nici puterea lui Satan pentru ispitirea oamenilor nu vor mai fi.

Întreaga creaţie încă suspină, deoarece toate aceste lucruri sînt încă la noi. Ca urmare a păcatului, această creaţia a fost supusă la tot felul de suferinţe şi boli, chiar şi la moarte. Dar Dumnezeu le va pune capăt tuturor acestora, cînd va veni Hristos pentru a împărăţi peste această creaţie suferindă. În vremea aceea Satan va fi legat, iar oamenii vor fi eliberaţi de sub robia şi ispita sa. Atunci Dumnezeu Îşi va binecuvînta poporul pămîntesc sub conducerea şi regalitatea lui Mesia. El va binecuvînta şi orice naţiune care-L va fi sfinţit în mijlocul ei. Nici pămîntul nu va continua să rămînă în starea actuală de sărăcie şi mizerie, ci blestemul va fi înlăturat, iar pustiul se va bucura şi va înflori.

Întreaga scenă prezentă va fi schimbată cînd Hristos va fi izvorul şi centrul fiecărei binecuvîntări. Hristos, ca „cel mai tare", îl va lega pe cel tare, deoarece „sămînţa femeii va zdrobi capul şarpelui". El este Domnul cerului şi al pămîntului, care va domni ca Mesia peste poporul Său pămîntesc şi ca Fiu al Omului peste toate naţiunile pămîntului. Această lume agitată va fi vindecată pe deplin atunci cînd Domnul Isus va veni şi orice ochi îl va vedea în slava Sa. Atunci va fi slăvit şi în sfinţii Săi, care vor apărea cu El în slavă, va fi privit cu uimire de toţi cei care au crezut (citeşte în 2 Tesaloniceni 1.10). Aceasta este pe scurt hotărîrea lui Dumnezeu, taina voii Sale. Preamărit fie Numele Său minunat pentru aceasta!

Plinătatea Sa

După ce în versetele 10 şi 11 din Efeseni 1 ne este prezentată hotărîrea lui Dumnezeu pentru vremea împărăţiei de o mie de ani, apostolul vorbeşte în ultimele două versete ale capitolului, despre Trupul lui Hristos sub raportul său absolut, dincolo de timp, şi spune: „El l-a pus totul sub picioare şi L-a dat să fie Cap peste toate lucrurile Bisericii, care este Trupul Lui, plinătatea Celui care umple totul în toţi" (versetele 22 şi 23).

Domnul Isus va stăpîni odată peste tot; aceasta am văzut, dar deja astăzi Îi sînt supuse toate lucrurile de către Dumnezeu. Deja astăzi Hristos, ca Fiu al Omului, este Căpetenie peste toate lucrurile, peste întregul univers, chiar dacă nu vedem că toate Îi sînt supuse (Evrei 2.8). Ce contradicţie ne este pusă aici în faţa inimilor: scumpul nostru Domn, ca Om odinioară în mormînt - acum ca Om (nu ca Dumnezeu) înălţat foarte sus! El a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu în natura noastră omenească, pentru ca noi, fii ai oameni-lor, să putem avea parte de înălţarea Sa. Şi această Persoană binecuvîntată a fost dată Căpetenie peste toate lucrurile Bisericii. Minunat har!

Aici nu este vorba de Hristos în calitate de Cap al Adunării, deşi, bineînţeles. El este aceasta (citeşte în Coloseni 1.18), ci în calitate de Căpetenie peste toate. În felul acesta L-a dăruit Dumnezeu Adunării. Să ne oprim o clipă asupra acestui lucru. În Ioan 17 găsim cuvintele „Mi i-ai dat". Ce valoare trebuie să avem noi În ochii Tatălui, încît să ne dea cadou Fiului Său iubit! Aceasta este de fapt har nemărginit.

Dar aici în epistola către Efeseni, se spune: „dat Bisericii". Să ne dea Dumnezeu inimi deschise pentru a pricepe şi a ne bucura de gîndurile harului Său! Ce trebuie să fie Adunarea pentru inima lui Dumnezeu, încît i-a dăruit această Persoană, acest obiect al dragostei şi al plăcerii Sale! Ce revelaţie a dragostei lui Dumnezeu! Mai mult nu ne-a putut da Dumnezeu decît pe El, care odinioară Îl mulţumea în toate şi pe care, drept răsplată, L-a înălţat pentru a fi Căpetenie peste toate lucrurile. Creştinul este acum un mădular al Trupului Său şi a ajuns, prin Duhul Sfînt, în cea mai intimă legătură cu El; nu numai că a găsit viaţă în El, ci se bucură şi de a fi una cu El, care este Căpetenia înălţată peste toate.

Dacă Dumnezeu i-a dat de fapt lui Adam stăpînirea peste tot ce i-a fost supus, totuşi şi Eva a împărţit-o cu el, după voia lui Dumnezeu, prin legătura ei cu Adam. Tot astfel şi Adunarea, prin unirea ei cu ultimul Adam (1 Corinteni 15.45), Omul din cer, care acum este în cer, devine părtaşă la toată slava care I s-a dat, la locul stăpînirii Sale peste toate ca Trup al Său, adică ea este cu El într-o legătură care nu se poate desface. Aduna-rea este Trupul Său, noi facem parte din El. Cît de mult ar trebui acest fapt să înalţe sufletele noastre deasupra scenei actuale!

Constatarea binecuvîntată că Dumnezeu L-a dat pe Hristos Căpetenie peste toate lucrurile Adunării face necesară o descriere mai îndeaproape a Adunării. Aceasta se face în versetul 23: „care este Trupul Lui, plinătatea Celui care umple totul în toţi". Să observăm faptul că acum, pentru prima dată, atenţia noastră este îndreptată asupra Adunării, ca aspect deosebit al hotărîrii lui Dumnezeu. Ceea ce este Hristos pentru Adunare am văzut deja pe scurt. Adunarea se găseşte însă şi într-o relaţie definitivă cu Hristos. Deci, dacă aici se spune că ea este „Trupul Lui", atunci această expresie include în chip minunat unirea şi legătura de nedesfăcut care există între Cel întîi născut şi fraţii cei mulţi. Adunarea este astfel

Trupul şi plinătatea lui Hristos.

Ambele adevăruri sînt de neconceput pentru mintea noastră şi totuşi avem nevoie să le pricepem prin credinţă şi să ne bucurăm de realitatea şi de preţul lor. Cît de fericiţi putem să ne considerăm, pentru că, în calitate de credincioşi, avem de-a face cu Adevărul, cu Cuvîntul lui Dumnezeu! Unitatea trainică dintre Hristos şi mădularele Sale vii este un adevăr care, dacă îl primim prin credinţă ca un fapt prezent, poate deveni unul dintre cele mai importante izvoare pentru bucuria credincioşilor.

Pe de o parte este adevărat că Hristos este plinătatea noastră ca Domn al vieţii şi al harului. El este totul şi în toţi. Acest gînd este dezvoltat mai pe larg în epistola către Coloseni. Pe de altă parte Adunarea este numită plinătatea Sa. Deci Adunarea este - o spunem cu deosebit respect - completarea Domnului înviat. El este atît Dumnezeu cît şi Om. Ca Fiu al lui Dumnezeu, nu are nevoie de nimeni pentru a-Şi arăta slava, ca om insă are nevoie. Deşi El umple universul cu slava Sa dumnezeiască, nu va fi singur la vremea arătării Sale. Trupul fără cap este incomplet: Hristos fără Adunare ar fi tot atît de incomplet în slava învierii Sale. aşa cum ar fi fost Adam fără Eva. Această relaţie a Adunării cu El, Capul, este veşnică: ea va fi păstrată totdeauna. Împă-răţia de o mie de ani şi părtăşia noastră la domnia lui Hristos se vor sfîrşi, această relaţie, acest binecuvîntat „a fi una" cu Hristos va rămîne veşnic. Har nemăsurat al lui Dumnezeu! Hotărîre a lui Dumnezeu care depăşeşte marginile priceperii noastre!

Acesta este deci aspectul veşnic al Trupului lui Hristos: Domnul Isus vrea să împartă cu ai Săi slava Sa în veci. Acesta a fost gîndul lui Dumnezeu din veşnicie, că Fiul Său, ca Om binecuvîntat, slăvit, va împărţi, spre propria Sa slăvire, toată slava pe care o are ca Om înviat cu aceia care, prin firea lor, nu au fost altceva decît nişte păcătoşi sărmani şi pierduţi, dar care acum sînt atît de strîns uniţi cu Hristos, în cer. Ce mîngîiere pentru inimile noastre să ştie că El nu vrea să fie fără noi în slava care I s-a dat, că El nu vrea să-Şi ia în primire fără noi moştenirea şi nu o face! Atunci rugă-ciunea Domnului din Evanghelia după loan 17.24 va fi ascultată pe deplin: „Tată, vreau ca acolo unde sînt Eu, să fíe împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii." încă nu am ajuns în slavă, iubiţilor, dar am gustat ceea ce este mai bun decît slava - iubirea divină care ne va duce acolo.