Scripturile în fiecare zi

Bătălia se va angaja între timp. Dar încă o dată ea echivalează cu un război civil. Iar sărma­nul împărat se găseşte într-o situaţie tragică. Oare poate dori victoria când aceasta implică în mod necesar înfrângerea şi, posibil, moartea fiului pe care n-a încetat nici un moment să-l iubească?

„Ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Ga­la­teni 6.7). Ceasul solemnului „secerat“ a sosit pen­tru mizerabilul Absalom. Lui i se aplică afir­maţia înspăimântătoare din Proverbe 30.17: „Ochiul care-şi bate joc de tată şi dispreţuieşte ascul­tarea de mamă va fi scobit de corbii din vale şi va fi mâncat de vulturii tineri“. Frumoasa podoabă capilară, care constituia mândria lui Absalom, devine mijlocul prin care îi va veni distrugerea. Crudul Ioab este instrumentul prin care judecata lui Dumnezeu se aduce la înde­plinire; totuşi, aceasta nu-l scuză deloc. În pofida dispoziţiilor împăratului, nu-i este teamă să comită noul omor cu sânge rece.

Ridicând un stâlp de aducere-aminte spre onoarea proprie, Absalom nu prevăzuse că un alt mo­nument avea să fie ridicat spre ruşinea lui: gră­mada mare de pietre peste groapa unde fusese a­run­­cat trupul său (asemenea lui Acan – Iosua 7.26), o grămadă asupra căreia fiecare avea să-şi arun­ce piatra în semn de dis­preţ şi de condamnare.