Scripturile în fiecare zi

2 Samuel

17.15-29

29 Aprilie

Psalmii 3-7 relatează despre această pagină în­­tunecată a istoriei lui David. Fuga de Saul fusese nimic pe lângă această fugă de propriul fiu răzvrătit.

Dacă inima îi este sfâşiată, totuşi supunerea şi în­crederea îi rămân nezdruncinate. Ascultaţi aceste frumoa­se cuvinte: „Dar Tu, Doamne, eşti un scut în jurul meu“ (Ps. 3.3). În timp ce Ahi­­tofel propune o ambuscadă în cursul căreia să ca­dă asupra împăratului pe timp de noap­te, „când va fi obosit şi cu mâinile slăbite“, pen­­tru a-l „înspă­­mânta“ (v. 2), ce-l auzim pe David declarând? „Eu m-am culcat şi am adormit; m-am trezit, pentru că Domnul mă susţine. Nu mă voi teme de zecile de mii ale popo­rului...“ (Psalmul 3. 5, 6).

Priviţi devotamentul celor care i-au rămas cre­dincioşi lui David. Întâi sunt aceşti doi tineri, Ahi­maaţ şi Ionatan, ale căror picioare – şi a căror acţiu­ne promptă (spirit de decizie) – sunt utile în serviciul îm­păratului.

În ceea ce ne priveşte, ar fi bine dacă am şti cum să fo­losim ocaziile şi să-i ajutăm pe cei din jurul nostru de fiecare dată. Indirect, acesta va fi un serviciu pentru „Împăratul“.

La sfârşitul capitolului găsim alte exemple de ac­tivităţi variate pentru Domnul şi pentru po­po­rul Său: căutarea bunăstării şi a confortului celor trudiţi, exersarea ospitalităţii ...