Scripturile în fiecare zi

30Ianuarie

                     Judecători

16.23-31

Săr­manul Samson! Ne apropiem de sfârşitul istoriei sale solemne: Orb, prizonier, devine un subiect de râs pentru vrăjmaşii lui Dumnezeu şi ai poporului său. Şi, ceea ce este mai grav, ru­şinea lui se reflectă asupra lui Dumnezeu În­suşi, pentru că idolul apare mai puternic decât luptă­torul Domnului. Dumnezeu pune însă o limită unei asemenea prezumţii din partea adversaru­lui. O ultimă victorie îi va fi acordată lui Samson care moare în acelaşi timp cu trei mii de filisteni.

As­tfel Samson şi-a pierdut, una după alta, puterea, liber­tatea, vederea, iar în final viaţa. Noi toţi care am fost înălţaţi în cunoaşterea Domnului Isus trebuie să medităm asupra acestui rezultat trist. Am primit mult şi ne găsim într-o poziţie privile­giată. Este adevărat că suntem legaţi cu un nazireat la despărţirea de lume şi de multe dintre plăcerile ei. Dar ce compensaţie avem! O forţă supra­naturală, de originedivină, aceea a Duhului Sfânt, se află la dispozi­ţia noastră. Pe calea voii lui Dumne­zeu, nimic nu poate rezista acestei puteri! Să ne aflăm şi să ră­mâ­nem între cei cărora apostolul Ioan le adre­sea­ză cuvintele acestea, „V-am scris, ti­nerilor, pentru că sunteţi tari şi Cuvântul lui Dum­nezeu rămâne în voi şi l-aţi învins pe cel rău“ (1 Ioan 2.14).