Scripturile în fiecare zi

Iată imaginea tristă a unei familii, foarte di­fe­rită de cea a lui Manoah. Fiul fură; mama jură cu blesteme, apoi cu aceeaşi gură (vezi Iacov 3.10) îşi binecuvântează fiul, în loc să-l facă să-şi dea seama de gravitatea păcatului său. În final, ea con­fecţionează chipuri cioplite pentru el. Legea care interzicea aceste practici este aşadar complet igno­rată, cu toate că numele Domnului este ames­te­cat între cuvintele acestei femei. „Poporul acesta Mă onorează cu buzele“, spunea Domnul Isus, „dar inima lui este departe de Mine“ (Matei 15.8; Isaia 29.13; 46.6). Ce avertisment este acesta pentru fiecare dintre noi! Pronunţarea numelui Domnului impune să ne depărtăm de rău (2 Timotei 2.19). Faptul că-L numim pe Isus Domnul nostru semnifică recunoaşterea au­torităţii Sale. Aici, din contră, fiecare face ce este drept în ochii lui. Este şi cazul lui Mica, al mamei lui şi al acestui tânăr levit din Betleem, pe care Mica îl pune ca preot, consacrându-l fără a avea vreun drept pentru aceasta. Vai! acest tânăr este chiar un descendent al lui Moise (18.30). Ce ar fi gândit cel care introdusese legea, care distrusese viţelul de aur, care-l învăţase pe popor acel cântec minunat din Deuteronom 32, văzându-l pe propriul nepot devenind preotul unui chip cioplit? Descendenţii unui om al lui Dumnezeu nu sunt nicidecum puşi la adăpost faţă de un naufragiu spiritual.