Sămânța bună

Cunoștința mea din Norfolk este constructor de bărci. El este un meșter de încredere. Când descoperă un loc slab la o barcă veche, nu se limitează la a o chitui, ci curăță cu atenție și apoi înlocuiește materialul putred cu lemn nou. El este mândru de lucrarea bună pe care o face, iar clienții lui sunt satisfăcuți. Mult timp, el a crezut că Îl putea satisface pe Dumnezeu prin fapte bune. Din ceea ce se putea vedea din exterior, totul părea în regulă în viața lui.

Într‑o zi m‑am apropiat de el pe când stătea lângă o barcă proaspăt vopsită. „Este o barcă nouă?“, l‑am întrebat. „Nu, este doar renovată“, a răspuns el. „Totuși, pare nouă; vopseaua strălucește și eu nu văd niciun petic“. „Da“, a remarcat el, „dar îi cunosc locurile cu probleme, pentru că eu am făcut lucrarea. Ți se pare nouă, pentru că tu nu poți deosebi o barcă nouă de una care tocmai a avut reparații capitale“. „Destul de adevărat“, i‑am răspuns, „și nici tu nu poți spune despre un om păcătos că este un om nou, indiferent cât de bine s‑ar vopsi cu fapte bune. Trebuie să te naști din nou! Niciun om nu‑și poate schimba sau rafina caracterul sau firea. Dar Dumnezeu poate să facă ceva complet nou din tine“. Atunci constructorul de bărci a recunoscut că nu putea deveni un om nou prin propriile lui forțe. A recunoscut înaintea lui Dumnezeu că era un păcătos. Și atunci a putut avea experiența că a fi „în Hristos“ nu înseamnă o cârpeală, ci ceva complet nou.

Minunat har al Domnului în dragoste,
ce depășește păcatele noastre!
 

(J. H. Johnston, 1849‑1919)