Sămânța bună

Isaac B. Singer (1904‑1991) s‑a născut în Polonia, într‑o familie rabinică. El a scris poezii și istorioare întâi în ebraică, apoi în idiș, limba oamenilor simpli. A păstrat anecdote într‑o istorie care pare să nu fi lăsat nimic neîncercat în calea agoniei, a cruzimii, a bestialității, dar și a sacrificiului de sine și a iubirii. În 1935 a emigrat în Statele Unite ale Americii și a primit distincția de laureat al premiului Nobel pentru literatură (în anul 1978).

Când a descris copilăria lui din Varșovia, i‑a dedicat un întreg capitol lui Reb Așer, lăptarul. Acel om i‑a salvat viața lui și a familiei sale. Singer istorisește: „În casa noastră, totul era pregătit pentru Sărbătoarea Corturilor. Se făcuse târziu și ne‑am culcat. Dar uitasem să stingem lumânările. Noaptea târziu, Reb Așer a mers la stația de cale ferată pentru a încărca lapte. Trecând pe lângă casa noastră, a văzut în sufragerie o lumină neobișnuită. Era foc. A sunat la ușă, a dat alarma, a bătut tare și apoi s‑a aruncat cu toată forța asupra ușii, care a cedat atunci. Toți dormeau, iar pupitrele pentru lectură și cărțile de rugăciune se aprinseseră. A strigat, a apucat câteva pături și a stins focul. […] Reb Așer a fost singurul care era treaz la acea oră, singurul căruia nu i‑a fost teamă să facă zarvă până vine cineva și singurul dispus să‑și riște viața pentru noi“. De la Reb Așer, gândurile mi s‑au dus la Isus Hristos, Cel care nu numai că Și‑a riscat viața, ci chiar S‑a dat pe Sine pentru mine. El era singurul care mă putea salva, singurul care nu a fost indiferent la faptul că eu eram pierdut, singurul care m‑a iubit, singurul care m‑a salvat de la moartea eternă. Pentru aceasta doresc să‑I mulțumesc etern!