Sămânța bună

Într‑o carte pentru copii am găsit zugrăvită în imagini povestea unei cârtițe care încearcă să‑și construiască singură o mini‑mașină. Adună tot felul de piese auto, cum ar fi șuruburi, piulițe, bujii și un volan, pe care le asamblează. Dar rămâne surprinsă că mașina nu pornește, deși folosise numai componente originale. Face și o a doua încercare, sperând ca de data aceasta să aibă parte de succes. Găsește o mașină de jucărie stricată și, urmând sfatul unui șoricel, o trage și o împinge până ajunge cu ea în dreptul unui service auto. Acolo, ca prin minune, o macara ridică jucăria stricată și coboară, în locul ei, o mașină nou‑nouță cu cheie cu tot! Cârtița, entuziasmată, conduce de minune noul ei vehicul, urcă dealul pe drumul spre casă, îl parchează la gura vizuinii și apoi dispare bucuroasă în culcuș, luând cu sine cheia mașinii.

Ce poveste grăitoare! Oare nu ne străduim și noi de atâtea ori să ne croim singuri drumul spre fericire, în loc să mergem cu piesele distruse ale vieții noastre la Mântuitorul? El vrea să ne ajute să găsim o viață nouă, plină de sens și de speranță. Hristos a plătit pentru vina noastră prin moartea Lui pe cruce. Când venim cu viața noastră răscolită de păcat la Dumnezeu, El creează ceva nou: suntem născuți din nou și primim viața eternă. Iar această schimbare devine vizibilă: în noi se aprinde dorința să‑I fim plăcuți Lui și să‑L slujim. Vom avea pace și bucurie cum n‑am mai aflat niciodată:

Iar la sfârșit, când toate vor fi cum n‑am știut, / Te vom vedea, Isuse, cum nu Te‑am cunoscut!
 

(N.M.)