Sămânța bună
„Urmează-Mă“
A doua zi, El a vrut să meargă în Galileea; și Isus l-a găsit pe Filip și i-a spus: „Urmează-Mă“.
Ioan 1.43
Aceste două cuvinte pe care Isus i le-a spus lui Filip au avut inițial forma unei porunci, iar Filip s-a supus fără să stea pe gânduri. Scriptura nu ne spune dacă la acest moment el Îl cunoștea pe Domnul. Chemarea însă și-a produs efectul. Mai târziu, Filip a devenit unul dintre cei doisprezece apostoli.
În zorii creației, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!“. Și a fost lumină. Dumnezeu a chemat lumina, iar răspunsul a venit imediat. Mai târziu, apostolul Pavel a explicat: „Dumnezeu … cheamă cele care nu sunt ca și cum ar fi“ (Romani 4.17). Și, deși acest lucru depășește înțelegerea noastră, lucrurile așa stau. Dumnezeu cheamă. Iar cuvântul Său atotputernic are un răspuns imediat. Numai Dumnezeu poate face aceasta, în virtutea autorității Sale.
Dumnezeu îi cheamă și astăzi pe oameni. Cum răspund ei? Dumnezeu i-a dat omului libertatea de a decide, spre deosebire de restul creației. Mulți își iau libertatea de a spune nu. Acesta este un afront pentru Dumnezeul nostru Creator. El nu obligă pe nimeni să ia decizia corectă. Însă un nu din partea omului cu voință proprie duce la chinuri veșnice. Decizia lui Filip a fost alta. L-a urmat pe Fiul lui Dumnezeu. Istoria bisericii consemnează că a murit ca martir. Este clar că nu a regretat niciodată că a făcut pasul de a-L urma pe Isus.
„Pentru ce, când am venit, nu era nimeni? Am chemat și nu era nimeni care să răspundă? S-a scurtat, într-adevăr, mâna Mea, încât să nu poată răscumpăra, sau n-am Eu putere să salvez?“ (Isaia 50.2).