Sămânța bună
„Crezi aceasta?“
Isus i-a spus: „Eu sunt învierea și viața; cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; și oricine trăiește și crede în Mine nicidecum nu va muri, niciodată. Crezi aceasta?“.
Ioan 11.25,26
Marta Îi spusese de două ori lui Isus: „Știu că …“. Ea nu avea nicio îndoială că fratele ei Lazăr va învia în ziua de apoi. Dar nu la acel moment viitor Se referea Domnul. El avea de gând să facă o minune atunci și acolo. A crede acest lucru era mai greu decât a crede ceea ce El avea să facă în viitor.
„Eu sunt“ stătea acolo, în fața acelei femei îndurerate. Isus este Însăși învierea, este viața în persoană, este viața veșnică. Oricine crede în El poate experimenta ceea ce mulți oameni doar visează, anume să nu moară niciodată. Faptul că oricine, credincios sau nu, are o existență veșnică este clar; însă nu despre aceasta vorbea Domnul Isus în acel moment. Aici Se referă doar la credincioși. Aceștia sunt împărțiți în două grupuri: cei morți și cei vii. Credincioșii din primul grup vor fi înviați după moarte. Așa cum Hristos a înviat, tot așa și ei vor experimenta puterea Sa dătătoare de viață (Romani 8.11). Pentru ei, moartea este intrarea în paradis, pentru a fi cu Hristos, unde „este cu mult mai bine“ (Filipeni 1.23). Despre cel de-al doilea grup se spune că nu vor muri niciodată. Ei vor fi doar schimbați la răpire (1 Corinteni 15.51,52), adică nu vor gusta moartea. Învierea și răpirea celor răscumpărați vor avea loc în același timp, într-o clipă, apoi vor fi veșnic cu Mântuitorul lor, în prezența lui Dumnezeu. „Crezi aceasta?“, a fost întrebarea îndreptată către Marta. Ea este adresată, de asemenea, fiecărui cititor. Care va fi răspunsul tău?