Sămânța bună

Întunericul lumină și lumina întuneric

Vai de cei care … socotesc întunericul drept lumină și lumina drept întuneric.

Isaia 5.20

O declarație ciudată, într-adevăr! Cum ar putea cineva să facă întunericul lumină și lumina întuneric? Aici se înțelege, desigur, în sens metaforic. În Biblie, lumina reprezintă ceea ce este bun, adică ceea ce Dumnezeu a comunicat despre Sine și despre voia Sa. Pe de altă parte, întunericul se referă la faptul că orice cunoștință despre Dumnezeu și despre standardele Sale a fost pierdută sau alterată. În zilele profetului Isaia, oamenii înșelători denaturau cuvintele lui Dumnezeu, blocând astfel calea celor dornici să-L caute. Previziunile profetului cu privire la judecată li se aplică unora ca aceștia.

În creștinătate de asemenea există oameni care transformă întunericul în lumină și lumina în întuneric, cu scopul de a împiedica accesul la Dumnezeu. Ei resping învățătura biblică esențială, umbrind lumina pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Și o înlocuiesc cu propriile doctrine sinistre, care se abat de la credința biblică. Haideți să-L urmăm și mai hotărât pe acest Isus, Persoana centrală a Bibliei, „Lumina lumii“! El ne-a spus: „Cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieții“, și: „Eu sunt Calea … nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 8.12; 14.6). Predicarea corectă a adevărului biblic poate fi întotdeauna recunoscută prin faptul că Hristos este prin aceasta onorat. Oricine trăiește în Lumina divină Îl va mărturisi cu bucurie pe Hristos ca Domn și va da mărturie că El este Fiul lui Dumnezeu din veșnicie, Fiul lui Dumnezeu născut ca Om pe pământ, Fiul lui Dumnezeu Moștenitor a toate, prin învierea Sa (Evrei 1.2,8; Luca 1.35; Romani 1.4).

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Geneza 23.1-20 · Psalmul 6.1-10