Sămânța bună

Doamna care tocmai primise un calendar de la standul nostru de cărți îmi era cunoscută. În fiecare an venea să ia câte unul. Radia de fericire și era clar că dorea să-mi împărtășească ceva. Ea citea calendarul nostru creștin de ceva timp, însă îl ținea ascuns într-un sertar din bucătărie, astfel încât soțul ei să nu descopere că ea avea astfel de literatură. Dacă ar fi aflat, ar fi dat-o afară, se gândea ea. În anul precedent se convertise și Îl primise pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor al ei. Voia să-i spună soțului ei, dar nu știa cum anume. Într-o zi, când se pregătea să meargă la sertar, așa cum obișnuia în fiecare dimineață, l-a găsit pe soțul ei stând deoparte cu calendarul în mână. Dorea să-l citească, dar nu îndrăznea să-i spună soției sale.

Am simțit bucuria ei că Dumnezeu le-a arătat, și unuia și altuia, că jocul lor de-a v-ați ascunselea se isprăvise. Acum își puteau mărturisi credința reciproc. Adevărul versetului de astăzi a fost confirmat cu putere! „Deoarece cu inima se crede spre dreptate.“ Cât de adevărată este această primă jumătate de verset: este o chestiune personală între fiecare om și Dumnezeu! Noi suntem îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu prin credința în Hristos și în jertfa Sa ispășitoare (Romani 3.21-26). Dar cât de datori suntem să împlinim și a doua jumătate: „Cu gura se mărturisește spre mântuire“! Dacă în inimă este prezentă credința autentică în Isus Hristos, ea se va manifesta conducând nu numai la mântuirea și binecuvântarea credinciosului însuși, ci și a celor din jurul lui.