Sămânța bună

Ucenicii traversau Lacul Ghenezaret (numit și Marea Tiberiadei). Cu toate că ei vâsleau din greu, nu înaintau deloc, pentru că vântul le stătea împotrivă. Atunci Isus a venit la ei, în zorii zilei, mergând pe mare. Extenuați, ucenicii au crezut mai întâi că este o fantomă. De frică, au țipat, dar Isus i-a liniștit: „Îndrăzniți; Eu sunt, nu vă temeți!“ (versetul 27). Când Petru a auzit că este Isus, a vrut să se apropie de El: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape“ (versetul 28). Isus i-a spus: „Vino!“, iar Petru s-a dat jos din barcă și a mers pe apă pentru a ajunge la Isus.

Abia atunci a observat că vântul era mai amenințător și mai puternic decât atunci când se afla în barcă. Iar gândul că mergea pe apa care nu este stabilă l-a făcut să se panicheze. El a realizat că nu poate rezista puterii naturii și a început să se scufunde. Și a strigat: „Doamne, salvează-mă!“. Isus a fost acolo imediat, l-a apucat de mână și i-a spus: „Puțin-credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?“. Când Petru a văzut vântul și valurile, a pierdut contactul vizual cu Domnul Isus. Nu este cu nimic diferit astăzi. Într-adevăr, oricine merge cu Isus, dar se ocupă cu propriile circumstanțe ale vieții, Îl pierde din vedere pe Isus și va începe să se clatine. Dar oricine cheamă Numele Domnului prin credință va fi salvat – salvat pentru veșnicie și salvat din situațiile dificile ale vieții.