Sămânța bună

Pentru Iosif, văzut ca unul care Îl prefigurează pe Isus Hristos, calea a dus prin suferință la glorie. În timp ce Iosif era încă în închisoare, Faraon a avut un vis tulburător și nimeni nu i l-a putut interpreta. Abia atunci paharnicul și-a amintit de Iosif. Adus înaintea lui Faraon, el i-a explicat visul cu ajutorul lui Dumnezeu. Iosif a fost eliberat din închisoare și a devenit administratorul șef al averii lui Faraon, devenind astfel al doilea om din Egipt. Visul lui Faraon s-a împlinit: au urmat întâi șapte ani de belșug în țară, timp în care Iosif a strâns rezerve de cereale care nu puteau fi numărate și pe care le-a pus în depozite uriașe, iar după ei au venit șapte ani de secetă și de lipsuri.

Foametea bântuia și în Canaan, iar frații lui Iosif sufereau cumplit, așa că au venit și ei în Egipt pentru a cumpăra hrană. Au fost aduși în fața lui Iosif, dar ei nu l-au recunoscut; îl credeau dispărut sau mort. Pe măsură ce Iosif le punea la încercare dragostea lor frățească și încrederea lor, ei au devenit din ce în ce mai conștienți de vechea lor datorie față de Iosif: „Suntem într-adevăr vinovați față de fratele nostru … De aceea vine peste noi necazul acesta“ (Geneza 42.21). În cele din urmă, Iosif li s-a făcut cunoscut ca frate al lor, i-a iertat și a avut grijă de ei.

Hristos, Mesia poporului Israel, a fost, ca și Iosif, respins de „frații“ Săi. Pentru vremurile din urmă, Biblia anunță un timp de mare necaz. Iar atunci mulți dintre „frații“ lui Hristos Îl vor accepta de bunăvoie ca Mântuitor și Domn. Hristos îi va primi „și astfel tot Israelul va fi mântuit“ (Romani 11.26).