Sămânța bună

Într-o zi am fost chemat la un tânăr, pe a cărui familie o cunoșteam de mult timp. Tânărul era grav bolnav, iar medicul nu i-a dat nicio speranță de însănătoșire. Când mama lui mi-a deschis ușa, ea mi-a spus cu voce înlăcrimată: „Fiul meu, sărmanul meu copil! Este încă atât de tânăr și trebuie să moară! De câte ori l-am rugat să se gândească la mântuirea sufletului său… Oare să fie prea târziu acum?“.

M-a condus în camera bolnavului. Acesta stătea întins în pat cu ochii întredeschiși, părând să nu observe ce se întâmpla în jurul său. Deodată a privit confuz în jur și a întrebat: „Unde sunt?“ — „Ești acasă, cu mine, dragul meu băiat“, a fost răspunsul tandru al mamei sale. „Sunt foarte bolnav?“ — „Da, băiatul meu, ești foarte bolnav.“ O teamă de nedescris l-a cuprins pe tânăr. „Mamă“, a implorat el, „spune-mi că nu trebuie să mor. Oh, nu pot să mor! Nu vreau să mor!“

Privirea lui s-a îndreptat spre mine. M-am aplecat asupra lui: „Ce să cer de la Dumnezeu pentru tine?“. — „Rugați-vă ca Domnul să-mi mai dea o șansă!“ După aceea și-a pierdut din nou cunoștința.

Ne-am rugat cu insistență Domnului să-i dea acelui tânăr o nouă ocazie de a se îngriji de mântuirea sufletului său și de a se converti. Dintr-odată l-am auzit murmurând: „Nu vreau să mor! Nu pot să mor! Încă o șansă… Încă una!“.