Sămânța bună

Au trecut câteva zile, timp în care tânărul s-a zbătut între viață și moarte. Apoi starea lui s-a îmbunătățit simțitor. Treptat și-a recăpătat forțele și, în curând, a putut să se ridice din pat. Dumnezeu a ascultat rugăciunile!

Pe măsură ce sănătatea îi revenea, el dădea însă deoparte gândurile serioase. Îi fusese frică să moară fără Domnul Isus, iar acum nu-i mai era frică să trăiască fără El! Ruga lui fierbinte ca Dumnezeu să-i mai dea o șansă de a se converti a fost mult prea repede uitată.

După ce și-a revenit complet, el a decis, în ciuda rugăminților mamei sale, să plece ca marinar pe o navă comercială. Încă o dată am încercat să-i vorbesc inimii și conștiinței lui. „Vrei să pleci fără Dumnezeu, împotriva voinței mamei tale? Atenție, Dumnezeu nu Se lasă batjocorit!“ — „Nu am renunțat deloc la gândul de a mă converti“, a răspuns el, „dar deocamdată vreau să merg să lucrez pe mare. Când mă voi întoarce, vom discuta despre aceasta.“ Mi-a strâns mâna în semn de rămas-bun și a plecat.

După un timp, mama lui a primit o scrisoare, dar nu de la fiul ei, ci de la căpitanul vasului. Nava fusese surprinsă de o furtună puternică, în timpul căreia băiatul, ocupat cu o lucrare pe punte, a fost luat de valuri. Toate încercările de a-l salva de la înec fuseseră în zadar.

El a ratat ultima ocazie de a se pocăi. Ce groaznic!