Sămânța bună
Nicio mângâiere din partea ucenicilor
Disprețul mi-a frânt inima și sunt copleșit de apăsare; aștept compătimire, dar degeaba; aștept mângâietori, și nu găsesc niciunul.
Psalmul 69.20
Domnul Isus venise cu ucenicii în Grădina Ghetsimani. În scurt timp, dușmanii Lui aveau să vină și să-L prindă. El aștepta compasiune din partea ucenicilor, dar ei nu I-au arătat-o. A căutat mângâietori și nu a găsit niciunul. Deși era Dumnezeu, era în același timp Om. Cu toate acestea, Domnul Isus nu le-a cerut ucenicilor să se roage pentru El, ci le-a spus doar atât: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine“ (Matei 26.38). Din aceste cuvinte înțelegem că Fiul veșnic al lui Dumnezeu, care a devenit Om, a avut aceleași simțăminte ca noi, oamenii.
El știa că lumea este împotriva Lui, de aceea nu S-a adresat lumii, ci acelora care Îi erau cei mai apropiați pe acest pământ, care fuseseră trei ani cu El. Ei ar fi trebuit să-L sprijine puțin în greutățile Lui, însă L-au dezamăgit și L-au lăsat să poarte singur suferințele și greutățile. Întristat și tulburat, El S-a luptat în acea rugăciune.
Unde era cel care afirmase că va merge cu El în închisoare și în moarte? Adormise! Petru a adormit și în grădina Ghetsimani, la fel cum a făcut-o și pe munte, când s-a arătat gloria Lui în Împărăție (Luca 9.32; 22.45). Domnul Isus, ca Om, nu a găsit pe nimeni aici, pe pământ, care să aibă milă de El.
Tu așteptai ca milă să se-arate,
dar nimeni n-a-nțeles durerea Ta,
Și-ai fost abandonat de toți în moarte.
Mângâietori Tu n-ai avut deloc.