Sămânța bună

Limbajul profetic din acest verset ne vorbește despre Domnul Isus și despre durerea pe care a simțit-o când a fost pe acest pământ.

„Semăn cu pelicanul din deșert.“ Pelicanul, o pasăre de apă, suferă când trebuie să trăiască departe de habitatul său natural, în deșert. Așa S-a simțit Isus pe acest pământ uscat. Ucenicii nu-I puteau oferi nici măcar o frântură din bucuria de care El Se bucurase în glorie, în casa Lui, în cer, locul fericirii infinite, cu Tatăl.

„Sunt ca o cucuvea din locuri pustii.“ El a simțit singurătatea mult mai mult decât oricine altcineva. Înainte de răstignirea Sa, le-a spus ucenicilor Săi: „Iată, vine ceasul, și a și venit, când veți fi risipiți fiecare la ale lui, și pe Mine Mă veți lăsa singur“ (Ioan 16.32).

„Sunt ca vrabia singuratică pe un acoperiș.“ Spre deosebire de cucuvea, vrabia este sociabilă. Rareori o vedem singură. Dar aici, pe acoperiș, ea este singuratică. Domnul Isus Se aștepta să aibă companie, dar a fost lăsat singur. A dorit mult să aibă părtășie cu ucenicii Săi. Aceștia însă, înainte de răstignirea Sa, au adormit în grădina Ghetsimani, în loc să vegheze alături de El. În Luca 9.18 citim: „Pe când Isus Se ruga singur deoparte, având cu El pe ucenicii Săi“. El a fost singur, deși ucenicii erau cu El – căci, deși erau prezenți acolo, nu puteau nici să împartă cu El suferința Lui, nici să înțeleagă rugăciunea Lui. Ce singurătate! El a fost singur, ca noi să nu fim singuri și să putem gusta înviorarea prezenței Sale.