Sămânța bună

Acei doi bănuți ai văduvei au avut o valoare mai mare decât toate celelalte daruri pe care le-au pus bogații în cutia pentru daruri din templu. Este ușor să dai 10, sau 100, sau chiar 1.000 de lei din averea existentă – dar să dai totul și să nu păstrezi nimic pentru tine, acesta este cu adevărat lucru greu. Acea văduvă a dat „tot ce avea“. Astfel, dăruirea ei se asemăna cu cea a Domnului Isus.

Dacă femeia ar fi avut numai un bănuț, atunci ea ar fi putut ori să îl dea, ori să nu îl dea. Dar, pentru că a avut doi bănuți, avea mai multe variante, astfel că putea alege să rețină pentru ea un bănuț. Și probabil că mulți dintre noi ar fi considerat tot o jertfă mare dacă ea ar fi dat Domnului jumătate din averea ei. Dar femeia avea o inimă numai pentru Dumnezeu. Nevoile și interesele ei proprii nu însemnau nimic pentru ea când a aruncat „tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască“ (Marcu 12.44).

Cât de puțin Îl cunoșteau oamenii odinioară pe Acela care îi vedea când ei își aruncau banii în cutia pentru daruri! Cât de puțin se gândeau că El le vedea inima și că le cunoștea motivațiile! Domnul Isus stătea în fața „cutiei pentru daruri“ și nu privea la banii lor, ci la inima lor. Pentru El conta nu cantitatea, cât de mult dădeau, ci calitatea, din ce motiv dădeau.

Dumnezeu iubește „pe cine dă cu bucurie“ – pentru că acesta se aseamănă cu El în dăruirea Sa (2 Corinteni 9.7)!