Sămânța bună

Era într-o după-amiază târzie din secolul al nouăsprezecelea. Doi soldați au vrut să viziteze catedrala Westminster din Londra, dar ușa tocmai fusese încuiată. Când cei doi i-au spus bătrânului decan al Westminster-ului, Arthur Stanley, că a doua zi trebuie să plece pe front, acela le-a deschis poarta și le-a oferit un tur personal deosebit.

Au ajuns în fața unui monument plin de inscripții. Decanul le-a explicat: „Acolo sunt gravate numele oamenilor merituoși. Este o mare onoare acordată acelui om, al cărui nume este imortalizat acolo“. Apoi decanul a adăugat: „Dar există o cronică mult mai importantă decât acest monument trecător: cartea vieții în cer. Cel, al cărui nume este notat acolo, are viața veșnică“.

Înainte să-și ia rămas bun, bărbatul credincios i-a îndemnat pe cei doi soldați să-L caute și să-L primească pe Domnul Isus ca Mântuitorul lor. „Atunci ne vom revedea într-o zi în cer“, a adăugat decanul cu seriozitate.

Ce lucruri merituoase am putea face, ca numele noastre să fie scrise în cer? Niciunul! Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne căim de păcatele noastre și să credem în Domnul Isus. Așa vom primi iertarea păcatelor și viața veșnică, iar numele noastre vor fi gravate pentru totdeauna în cer.

Să ne gândim că acest lucru putem să-l facem numai cât timp trăim. Odată cu moartea, soarta noastră veșnică este pecetluită.