Sămânța bună

Seara, cărbunarul ar fi dorit să vorbească cu soția lui despre această povestire și să o roage să-i dea cealaltă parte a cărții, dar orgoliul lui de bărbat era prea mare.

Soția citise de mai multe ori cartea ruptă. După ce a citit toată partea ei de carte, era curioasă să afle ce s-a întâmplat cu fiul despre care a citit pe ultima pagină. Nu o dusese el bine acasă? De ce și-a cerut partea de moștenire și a părăsit casa părintească pentru a ajunge departe de tatăl său, în necaz și în sărăcie? Povestirea se termina cu aceste cuvinte: „… iar eu mor aici de foame!“. S-a întors oare fiul la tatăl său? L-a primit tatăl din nou?

Cât de mult ar fi dorit femeia să primească răspunsuri la întrebările ei! Dar unde putea găsi răspunsurile? Soțul femeii era tot timpul rău dispus și aproape nu vorbea niciun cuvânt cu ea. Femeia nu avea curaj să-l roage să-i dea cealaltă parte a cărții pentru a afla ce s-a întâmplat cu acel fiu plecat din casa părintească.

Întotdeauna, vrăjmașul sufletelor oamenilor, diavolul, caută să învrăjbească și face ca neînțelegerile în familie să fie cât mai mari și astfel cei doi să nu se mai gândească la lucrurile veșnice. De aceea este scris în Biblie:

„Fiți treji și vegheați, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită“ (1 Petru 5.8).