Sămânța bună

— Ce spui?, a zis bărbatul foarte furios. Banii îți aparțin jumătate ție, jumătate mie? Bine – atunci la fel și cartea!

Cu aceste cuvinte a deschis cartea și, înainte ca femeia să se poată împotrivi, el a rupt-o în două bucăți. Furia lui era mare. Partea cea mai groasă a reținut-o pentru el, iar cealaltă a dat-o soției lui.

Câteva zile mai târziu, bărbatul se afla în pădure la cărbunărie. S-a oprit din lucru pentru a se odihni puțin. Atunci și-a adus aminte de carte, a scos-o din buzunarul hainei și a început să citească.

Fiindcă la Dumnezeu nimic nu este întâmplare, El a permis ca acesta să citească următoarele cuvinte: „Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău …»“. Despre ce fiu era vorba? De ce a plecat de acasă? Cu ce greșise? De ce voia să se întoarcă iarăși acasă? Întrebări peste întrebări…

— Ce rău îmi pare că nu am și începutul acestei povestiri!, și-a zis cărbunarul apucându-se din nou de lucru.

Toată după-masa aceea s-a gândit doar la acel fiu, care a fost pierdut, apoi s-a întors la tatăl său acasă și a fost primit cu bucurie. „De ce am rupt cartea și m-am certat cu soția?“, și-a zis omul în sinea lui. Conștiința îl mustra pentru ceea ce făcuse.