Sămânța bună

Domnul Isus a fost asuprit din tinerețea Lui de oameni dușmănoși. Chiar prunc fiind, părinții Săi au fost nevoiți să fugă cu El în Egipt, pentru că împăratul Irod căuta să-L omoare. La 30 de ani, El a început să vestească în Nazaret harul lui Dumnezeu, care este pentru toți oamenii, indiferent de proveniența lor. Oamenilor din Israel nu le-a plăcut aceasta, s-au supărat și au vrut să-L arunce jos de pe munte.

El a avut parte și de împotrivirea conducătorilor religioși ai poporului. Un exemplu îl găsim în Luca 11.53: „Cărturarii și fariseii au început să-L pună la strâmtoare“. În Psalmi citim cât de mult L-a durut această asuprire: „Mă înconjoară cu vorbe pline de ură și se războiesc fără temei cu mine“ (Psalmul 109.3). „O mulțime de tauri sunt împrejurul meu, niște tauri puternici din Basan mă înconjoară. Își deschid gura împotriva mea, ca un leu care sfâșie și răcnește“ (Psalmul 22.12,13).

La sfârșit au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-L omorî pe Domnul Isus. Pe dealul Golgota, unde El a murit pe cruce, se părea că dușmanii Săi au triumfat și L-au învins. Dar nu a fost așa. În moartea Lui, Isus Hristos a obținut cea mai mare victorie. El a nimicit moartea (2 Timotei 1.10), l-a nimicit pe diavolul care are puterea morții (Evrei 2.14) și a biruit lumea (Ioan 16.33). Acestea sunt dovedite de învierea și înălțarea Lui la cer.

„Credem în Cel ce a înviat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greșelile noastre și a înviat pentru îndreptățirea noastră“ (Romani 4.24,25).