Sămânța bună
Bunicul și arhitectul (2)
Va fi un timp când oamenii nu vor suferi învățătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute.
2 Timotei 4.3
Tânărul însă nu a luat în serios sfaturile părintești. Când a devenit adult, interesul și energia lui s-au îndreptat numai spre profesie. Era harnic și foarte conștiincios, de aceea i-a fost încredințată întreaga conducere a acelui șantier, chiar dacă era tânăr.
Apoi s-a întâmplat accidentul. Acum urma să stea pentru un timp îndelungat în spital.
Când cei doi bărbați, ale căror paturi erau foarte apropiate, au făcut puțin cunoștință unul cu altul, cel mai în vârstă l-a întrebat pe tovarășul său de salon mai tânăr:
— Îl cunoașteți pe Domnul Isus ca Salvatorul, ca Mântuitorul dumneavoastră personal?
— Nu-mi vorbiți despre Isus!, a spus tânărul neprietenos.
Despre legătura lui cu Dumnezeu și despre veșnicie nu și-a făcut până atunci niciun gând. Dar bunicul nu a auzit răspunsul. El i-a vorbit mai departe despre Isus, despre dragostea lui Dumnezeu și despre ziua judecății, considerând că tânărul îl asculta și că era interesat de discuția lui.
Tânărul însă s-a supărat mult. Era oare necesar să i se spună aici astfel de lucruri, să fie împovărat cu astfel de întrebări? Bătrânul trebuia să-și țină înțelepciunea pentru sine! O, dacă ar tăcea odată!