Sămânța bună
Dumnezeu respectă ceea ce promite
Credincios este Cel care a făcut făgăduința.
Evrei 10.23
Dacă ești în căutare după pacea interioară: „Oricine cere primește; cine caută găsește; și celui care bate, i se va deschide“ (Luca 11.10).
Dacă ești copleșit de povara grea a vinei: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).
Dacă ești apăsat de îngrijorări: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus“ (Filipeni 4.6,7).
Dacă ești bolnav: „Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după planul Său“ (Romani 8.28).
Dacă îți cauți în rugăciune calea pe care să mergi: „Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui cu ochiul asupra ta“ (Psalmul 32.8).
Dacă trebuie să treci prin valea umbrei morții: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“ (Ioan 11.25).
Dacă te temi de pericole: „Domnul te va păzi de orice rău, îți va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare și la venire, de acum și până în veac“ (Psalmul 121.7,8).