Sămânța bună
Blândețea soției lui (1)
Iar tu, om al lui Dumnezeu, … urmărește … blândețea!
Roada Duhului … este … blândețe.
1 Timotei 6.11; Galateni 5.22,23
Ernst Modersohn (predicator și evanghelist german, 1870-1948) relatează că, odată, într-o cârciumă, câțiva bărbați se încinseseră la vorbă și la băutură. În vorbăria lor despre multe lucruri au ajuns și la capitolul soțiilor lor. Care mai de care se înghesuiau să povestească despre ele de toate, fiecare mai mult decât celălalt. Numai unul a tăcut. În cele din urmă, ceilalți l-au întrebat: „Ei bine, nu spui nimic?“.
„N-am ce să spun“, a zis el. „Nu am motive să mă plâng de soția mea. Nu-mi spune niciodată niciun cuvânt urât.“
„Nu există așa ceva!“, au zis oamenii izbucnind în râs batjocoritor.
„Ba da!“, și-a apărat omul acela soția. „Sunt sigur că, dacă i-aș spune să se ridice în toiul nopții să-mi gătească ceva de mâncare, ar face-o fără să comenteze!“
Batjocura și râsul celorlalți s-au întețit. „Prostii! Glumești!“ — „Să pariem!“
Au făcut pariu și apoi, vrând să se convingă pe loc dacă omul spusese adevărul, au pornit – întreaga ceată de bețivi – în miezul nopții, spre casa lui.