Sămânța bună
O ocazie ratată
Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!
Evrei 4.7
Niccolò Paganini (1782-1840) a fost cel mai faimos violonist din timpul său. După ce și-a cumpărat vioara Stradivarius, Paganini i-a cerut compozitorului Hector Berlioz (1803-1869) o simfonie care să pună în evidență noua sa vioară. Berlioz a compus prima parte a simfoniei, însă Paganini nu a fost mulțumit de aceasta, îi lipsea strălucirea, și astfel nu a cântat-o niciodată.
Compozitorul nu a fost descurajat și a continuat să lucreze la opera sa. Interpretată de un alt violonist, simfonia i-a adus lui Berlioz un succes triumfător.
Mai târziu, când Paganini a auzit piesa, și-a observat greșeala. El i-a trimis lui Berlioz felicitările sale și un cec bancar generos. Dar nimic nu mai putea aduce înapoi șansa pierdută.
Cunoaștem cu toții oportunități ratate. Trebuie să luăm mereu decizii care, mai devreme sau mai târziu, au consecințe. Și Dumnezeu ne pune în fața unei alegeri: „Alegeți astăzi cui vreți să slujiți“ (Iosua 24.15).
Cine se decide pentru Dumnezeu este gata să-și mărturisească păcatele în fața Lui. Acel om recunoaște că are nevoie de Mântuitorul Isus Hristos, care a murit pe cruce pentru păcătoși.
Cine Îl respinge pe Dumnezeu sau stă indiferent față de El respinge oferta mântuirii veșnice.
Deci nu rata șansa! Decide-te astăzi, pentru că acum este ziua mântuirii (2 Corinteni 6.2)!