Sămânța bună

Luca descrie detaliat călătoria Domnului Isus spre Ierusalim. Acolo, oamenii din poporul Israel L-au respins pe Mântuitorul și L-au dat la moarte. Ca urmare, mai târziu, cetatea și templul au fost distruse, iar iudeii au fost împrăștiați în toată lumea. Domnul Isus a prezis aceasta în plângerea Sa pentru cetate: „Vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi … te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi … și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră …“ (Luca 19.43,44).

Evanghelistul începe prezentarea călătoriei deja în capitolul 9.51: „Când se împlineau zilele în care urma să fie luat în cer, Isus Și-a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim“. Domnul Isus a pornit hotărât la drum, cu toate că știa exact ce suferințe Îl așteptau. Ca țintă a acestei călătorii, El nu vedea înaintea Lui răstignirea, ci primirea Lui în cer. El privea dincolo de moartea rușinoasă și avea înaintea ochilor glorificarea Sa la dreapta lui Dumnezeu.

În călătoria Sa, Domnul Isus a trecut prin cetățile și prin satele din Israel. Poate avem impresia că Se apropia șovăitor de Ierusalim, pentru a nu grăbi soarta poporului Său. El a folosit timpul rămas pentru a mărturisi în fiecare loc despre harul lui Dumnezeu. Plin de răbdare, le-a prezentat oamenilor calea mântuirii, pentru că nu dorea ca ei să meargă în pierzare. „Căci Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască“ (Luca 9.56). Știind că, odată cu respingerea Sa în Ierusalim, acțiunea Lui plină de har se va sfârși în Israel, El a făcut totul ca să-i mântuiască pe oameni.