Sămânța bună

Urcăm pe o scară șubredă – și sperăm să ne țină. Plecăm la o anumită oră – și sperăm să ajungem la timp. Schimbăm locul de muncă – și sperăm că ne va fi mai bine. Sperăm… Aceste speranțe din viața de zi cu zi sunt însă adesea foarte nesigure, pentru că nu au o justificare suficientă, nu au o temelie. O speranță stabilă care duce într-adevăr la ținta dorită are nevoie, asemenea unei ancore, de un sprijin tare, de ceva fix.

Dar ce grav este când pomenim de speranțe lipsite de stabilitate când este vorba de soarta noastră veșnică! Mulți oameni consideră că trăiesc corect și speră că Dumnezeu îi va primi în cer. Alții, dimpotrivă, trăiesc ca și când nu ar exista nici Dumnezeu, nici veșnicie – și totuși au parte de o slujbă creștinească de înmormântare. Un preot a spus odată despre cineva care L-a batjocorit pe Dumnezeu până la ultima suflare: „Sper ca acest decedat să se obișnuiască cu cerul, căci pe pământ nu a vrut să știe nimic de el“. Cum putem să tratăm cu atâta ușurință speranța și mângâierea că vom fi odată în cer?!

Când vorbește despre speranță, Biblia nu se referă la ceva nesigur, ci la ceva absolut sigur, care va avea loc în viitor. Siguranța speranței pe care o au toți credincioșii este în învierea lui Isus: „Binecuvântat să fie Dumnezeul și Tatăl … care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos dintre cei morți, la o nădejde vie“ (1 Petru 1.3). Isus trăiește – aceasta este binecuvântata ancoră sigură și stabilă a celor credincioși!