Sămânța bună

Alvar trebuia deci să ia o decizie: ori mai departe fără Dumnezeu, ori Îl va accepta pe Hristos ca Salvator și Domn al său. Dacă se va decide să-L urmeze pe Hristos, atunci va avea de pus unele lucruri în rânduială, mai ales cu moșierul, pe care îl înșelase adesea. În inima lui se dădea o luptă.

Fără să se decidă, Alvar a înhămat totuși renul lui cel mai bun și a pornit la drum. Și-a spus că la intersecția cu drumul principal care ducea spre Kirchdorf va lua hotărârea. De acolo, distanțele erau aproximativ egale, atât până la negustorul de rachiu, cât și până la moșier.

Alvar se apropia tot mai mult de drumul principal și tot nu putea lua vreo decizie. Atunci a închis ochii. La intersecție, renul a ales de la sine, fără nicio ezitare, drumul spre moșier.

Dumnezeu Însuși a călăuzit pașii animalului. Dumnezeu a auzit rugăciunile și frământările lui Alvar și i-a dat curaj să-i mărturisească moșierului greșeala. Acesta a fost amabil și i-a iertat totul, refuzând să fie despăgubit.

În acea zi nu doar problema cu moșierul a fost pusă în rânduială, ci și relația lui cu Dumnezeu. Alvar și-a recunoscut vina, primind apoi iertare și pace deplină. El aflase cum „bunătatea lui Dumnezeu“ îl îndeamnă pe om „la pocăință“.