Sămânța bună

Ceasul deșteptător sună. Răzvan sare din pat, aleargă sub duș, apoi își soarbe cafeaua. După ce petrece trei sferturi de oră într-un metrou supraaglomerat, ajunge la locul lui de muncă. Prima ședință îi solicită toată concentrarea; a doua ședință urmează imediat după prima. În timpul pauzei de masă sunt câteva puncte importante de discutat cu un coleg. După aceea urmează două întâlniri cu clienții; trebuie întocmite și două rapoarte; și între timp este întrerupt mereu de telefon… Se face deja ora opt seara când Răzvan ajunge din nou acasă. În timp ce își citește e-mail-urile, înghite rapid cina. Apoi se aruncă pe canapea și pornește televizorul. Dar Răzvan este prea obosit pentru a urmări filmul; se pune în pat și doarme buștean. A doua zi dimineața, ceasul deșteptător sună…

Răzvan ar trebui să înceteze să alerge prin viață. Dacă va continua așa, va ajunge la vârsta pensionării – în cazul în care inima lui nu va ceda până atunci – fără să fi trăit cu adevărat. Ar trebui să-și ia timp să se oprească și să cugete, ca să nu piardă esențialul. El aleargă gâfâind după o viață împlinită fără să o poată ajunge. Dar Dumnezeu vrea să-i dea astăzi fericire și împlinire deplină.

„Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?“ (Marcu 8.36).

Zadarnic strângi comori și nume!
Cu pumnii goi plecăm din lume, cu pumnii goi!
—C. Ioanid