Sămânța bună

Câteva sfaturi pentru citirea Bibliei

Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale legii Tale!

Psalmul 119.18

  • Începeți cu rugăciune. Rugați-L pe Dumnezeu să vă ajute să înțelegeți Cuvântul Său.
  • Întreaga Biblie este Cuvântul lui Dumnezeu. Începeți cu Noul Testament; în el găsim bazele credinței creștine. Citiți mai întâi evangheliile, după aceea Faptele Apostolilor, epistolele și Apocalipsa. În Vechiul Testament veți vedea cum l-a condus Dumnezeu pe poporul Israel.
  • Citiți la rând, și nu la voia întâmplării. Astfel puteți să înțelegeți mai bine textele în contextul lor.
  • Citiți în mod constant. Cuvântul lui Dumnezeu este hrana spirituală de care depindem zilnic.
  • Nu vă opriți prea mult timp la un pasaj care vi se pare pentru moment mai dificil; citiți mai departe. Pe măsură ce veți citi Biblia, veți înțelege.
  • Căutați-L în Biblie pe Domnul Isus, Mântuitorul, și astfel Îl veți cunoaște tot mai bine.
  • Explicațiile biblice vă pot ajuta să înțelegeți mai clar Biblia. Luați seama ca autorii acelor explicații biblice să fie persoane care recunosc faptul că Biblia este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, persoane care vă deschid Scripturile.
  • Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru ceea ce vă arată în Cuvântul Său.
Citire zilnică: Citirea Bibliei: Eclesiastul 1.1-11 · Marcu 4.10-20