Sămânța bună
Nu, nu este defect barometrul (2)
Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor, cu putere și cu mare slavă.
Luca 21.27
Pentru călătoria pe „oceanul vieții“, Dumnezeu nu ne-a lăsat fără „barometru“. Acest barometru se află în „Cuvântul profetic“. Atât profeții, cât și Domnul Isus și apostolii Săi ne-au lăsat multe cuvinte profetice, ca să putem recunoaște „semnele timpului“ și să putem lua la timp măsurile necesare.
Revenirea lui Isus Hristos pe acest pământ este precedată de anumite semne, pe care Dumnezeu ni le-a dat ca un „barometru“.
Schimbări climatice cu efectele lor, crize financiare și economice, amenințări teroriste, boli – acestea sunt deja acum îngrijorătoare. Isus ne cere să ne uităm cu băgare de seamă la începutul acestor lucruri (Luca 21.28). „Barometrul“ Bibliei indică de mult timp „furtună“!
Apostolul Pavel ne-a spus că lepădarea de credința creștină este un semn al timpului sfârșitului (2 Tesaloniceni 2.3) și vedem acest adevăr împlinindu-se acum! Oamenii resping nu numai principiile biblice, ci Îl resping pe Însuși Isus Hristos și nu iau seama la semnalele de atenționare ale „barometrului“.
De aceea, este important să nu-i urmăm orbește pe ceilalți în pierzare, ci – precum căpitanul Oldrey de pe Hyacinth – să luăm la timp măsurile necesare!