Sămânța bună
„Dimineață“ în amurgul vieții
Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși cel dinăuntru se înnoiește din zi în zi. … Privim nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; pentru că cele ce se văd sunt pentru un timp, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.
2 Corinteni 4.16,18
O creștină credincioasă spunea:
„Am îmbătrânit. Nu mai văd bine și nu mai pot citi; sunt și surdă pe deasupra și, când discută mai multe persoane într-un grup, mă simt stingheră. Și memoria mă părăsește. Știu că nu pot opri aceste schimbări și că niciodată nu voi mai avea aptitudinile din tinerețe! Ce să fac? Să tânjesc după trecut, plângându-mă? Să-mi accept soarta cu indiferență? Să disper? Nu, ci Îl rog pe Dumnezeu să-mi facă parte de o relație tot mai strânsă cu El și de o încredere tot mai puternică în El, chiar dacă puterile mele naturale scad. Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să cunosc tot mai în profunzime adevărurile credinței și să-mi permită să văd mai luminos prin credință ceea ce ochii naturali nu pot vedea, anume că odată voi fi la Hristos, în Casa Tatălui. Îl rog de asemenea pe Dumnezeu să mă sature în amurgul vieții cu bunătate și să mă facă să văd în toate situațiile mâna Lui binevoitoare. Și Îl rog să mențină vie în inima mea amintirea atât cu privire la lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus, cât și la grija Lui și la ajutorul Lui în toată viața mea“.
„El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui care nu mai este în stare de nimic“ (Isaia 40.29).