Sămânța bună

Oare este o contradicție? Adam a ajuns la 930 de ani. Cum se face atunci că Dumnezeu i-a spus că, în ziua în care va mânca din pomul cunoștinței, va muri?

Prietenul meu Cristian a tăiat din grădina lui un trandafir mirositor, l-a așezat într-o vază în casă și l-a îngrijit zilnic cu apă. A treia zi a venit un vizitator și a spus că trandafirul arată de parcă tocmai atunci a fost tăiat din grădină. La scurt timp, primele petale au început să se încrețească abia vizibil la margine; mai târziu, una a căzut. Trandafirul arăta încă frumos. Dar după aceea au căzut toate petalele una după alta și curând nu s-a mai văzut deloc viață în planta despuiată și veștedă.

Să ne întrebăm: Când a murit trandafirul? Doar când s-a veștejit de tot? Sau oare când a căzut prima petală? Sau când s-a încrețit prima petală? Sau când a venit vizitatorul și nu a observat nimic? Fără îndoială, trandafirul a murit mult mai devreme, când Cristian l-a tăiat din grădină și astfel l-a îndepărtat de la sursa de viață. Tot așa este și cu omul. Adam a murit când păcatul l-a despărțit de Dumnezeu. Moartea înseamnă despărțire de Dumnezeu. De aceea, pentru Dumnezeu, de când a intrat păcatul în lume, omul este „mort în greșelile și în păcatele“ sale (Efeseni 2.1). Dar prin nașterea din nou, „din apă și din Duh“, prin credința în Fiul lui Dumnezeu, oricine primește viață nouă, veșnică.