Sămânța bună

Să privim mai întâi la noi

Scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău.

Luca 6.42

Evanghelistul și misionarul Samuel Hebich își expunea fără ocolișuri subiectul pe care îl avea în atenție și se adresa oamenilor foarte direct.

Odată, o femeie religioasă a invitat-o pe vecina ei la o expunere a lui Hebich. Ea însăși nu se gândea că ar fi o păcătoasă; știa că nu este un copil al lui Dumnezeu, dar se mulțumea că era religioasă. În schimb era foarte convinsă că o păcătoasă precum vecina ei trebuia de urgență să se întoarcă la Dumnezeu.

La timpul convenit, vecina a sosit. Dar pălăria impresionantă și modernă a acesteia a îngrozit-o pe femeia religioasă. În timpul predicii privea mereu pe furiș spre pălărie. Se temea că Hebich o va lua pe vecină drept țintă și că își va arunca asupra ei temutele săgeți care îi pun pe oameni în lumina lui Dumnezeu. Dar nu a fost așa, ci Hebich i s-a adresat direct ei în timpul predicii: „De ce stai acolo și te uiți la pălăria modernă a vecinei tale și aștepți să-i vorbesc? Nu observi că tu însăți ai nevoie de mântuire la fel de mult ca și ea?“. Predicatorul lovise din plin. În aceeași zi, acea femeie religioasă a învățat să se vadă așa cum o vedea Dumnezeu. Și-a lepădat religiozitatea, și-a recunoscut păcatele în fața lui Dumnezeu și, prin credință, L-a acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor al ei. După aceea a putut să fie un îndrumător spre mântuire și pentru vecina ei.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Daniel 2.1-16 · Psalmul 37.30-40