Sămânța bună

Soția unui slujitor al lui Dumnezeu, după ce soțul ei plecase la Domnul, s-a mutat într-un azil de bătrâni creștin. Într-o seară, după încheierea orei de citire a Cuvântului lui Dumnezeu, doamna în vârstă a mers în camera ei. O prietenă de-a ei din azil nu apucase să-i ureze noapte bună și s-a dus numaidecât în camera acesteia. Când a deschis ușa, a văzut-o pe prietena ei întinsă pe podea în fața patului. Domnul Isus a chemat-o deodată la El în slavă. Poate spunem: „Ce plecare frumoasă! Fără dureri, fără luptă, credincioasa a trecut din viața istovitoare în odihna veșnică! Ce parte măreață!“.

Ne gândim însă cu groază că poate unul dintre cititorii necredincioși ar putea fi chemat deodată în veșnicie printr-un infarct. Poate cineva spune: „Ce moarte frumoasă! Așa aș dori să mor și eu“. Vă rugăm, nu spuneți așa ceva, pentru că, după o viață trăită fără Dumnezeu și fără Hristos, este groaznic să închideți aici deodată ochii și să-i deschideți în chinul cel veșnic! Atunci veți fi în aceeași situație ca omul bogat, despre care citim în Cuvântul lui Dumnezeu: „A murit și bogatul și l-au îngropat. Pe când era el în Locuința Morților, în chinuri, și-a ridicat ochii … și, strigând, a zis: «… mă chinuiesc în văpaia aceasta!»“ (Luca 16.22-24).

Pentru a nu ajunge în această situație, vă rugăm: Împăcați-vă cu Dumnezeu!